N-ai venit...

[Victor Burde]

 Seara îi atinge nopţii mâna,

 Intârzii şi inima mă doare,

 Clipe se petrec, una câte una,

 Risipindu-se în rouă pe cărare.

 

 Sub lumina lunii, rotund pârguită,

 Ochii mi-s ţintă peste hotar

 Trupu-ţi de floare neprihănită,

 Să apară-l pândesc precum un tâlhar.

 

S-a închis geana nopţii pe zori,

Umblă bruma colbuind înaltul,

N-ai venit şi-n rugul recilor fiori,

Teamă mi-e că ai plecat cu altul.

 

Lângă dunga unui şir de nuci,

Ca o vamă între câmp şi cale,

Spune-mi inimă, unde mă duci?

Nu-mi răspunde - prea e multă jale...

[Victor Burde]

Mulţumesc frumos, Ani!

[Victor Burde]

Mulţumiri calde şi sincere, pentru comentariile dumneavoastră!

[Vasilisia Lazăr]

Plăcut popas.

[Ion Lazăr da Coza]

Versuri prea cuminţi... subiect de romanţă.

da Coza

[Maia Maria]

o deosebita placere a lecturii, mereu drag de versul dv...cu un accent pe:

"S-a închis geana nopţii pe zori,

Umblă bruma colbuind înaltul"

[Sofia Sincă]

Ca o frumoasă romanţă... într-o gamă puternic melancolică, versurile scaldă reprosuri, gânduri, dorinţe.

Mi-au adus în amintire o doină foarte frumoasă:

Ană zorile să varsă

lasă-mă să mărg acasă

La cochii şi la nevastă

Ană, zorile să varsă.

Ore o melodie splendidă, cred că o ştiţi, o cântă Ion Bocşa.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!