Seara îi atinge nopţii mâna,
Intârzii şi inima mă doare,
Clipe se petrec, una câte una,
Risipindu-se în rouă pe cărare.
Sub lumina lunii, rotund pârguită,
Ochii mi-s ţintă peste hotar
Trupu-ţi de floare neprihănită,
Să apară-l pândesc precum un tâlhar.
S-a închis geana nopţii pe zori,
Umblă bruma colbuind înaltul,
N-ai venit şi-n rugul recilor fiori,
Teamă mi-e că ai plecat cu altul.
Lângă dunga unui şir de nuci,
Ca o vamă între câmp şi cale,
Spune-mi inimă, unde mă duci?
Nu-mi răspunde - prea e multă jale...
Adaugă un comentariu
Mulţumesc frumos, Ani!
Mulţumiri calde şi sincere, pentru comentariile dumneavoastră!
Plăcut popas.
Versuri prea cuminţi... subiect de romanţă.
da Coza
o deosebita placere a lecturii, mereu drag de versul dv...cu un accent pe:
"S-a închis geana nopţii pe zori,
Umblă bruma colbuind înaltul"
Ca o frumoasă romanţă... într-o gamă puternic melancolică, versurile scaldă reprosuri, gânduri, dorinţe.
Mi-au adus în amintire o doină foarte frumoasă:
Ană zorile să varsă
lasă-mă să mărg acasă
La cochii şi la nevastă
Ană, zorile să varsă.
Ore o melodie splendidă, cred că o ştiţi, o cântă Ion Bocşa.
Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE