Împrimăvărare

[Victor Burde]

 

Am răsărit, un trup firav de iarbă,

E semn că iarna încă ne mai iartă

Începe seva-n rădăcini să fiarbă

Urcând prin ram ca cerul să-l despartă.

 

Renaşte chipul tău în lutul meu sărac,

Sămânţă sunt de dor şi vreau să cresc,

Cu tine şi ninsoarea - greu mă împac

Deşi în viscolirea voastră încolţesc!

 

Prea multe doruri mi-ai lăsat în trup,

Când toamna, ai plecat într-o noapte

Şi iarna prin gheţuri cu urlet de lup,

Te-a ţinut de mine atât de departe…

 

Şi iar te doresc, ca un negru ogor,

Ţărână să-mi cerni pe tulpine,

O brazdă şi-un trup să fim pe răzor,

Cu drag să pot creşte din tine…

 

Să te admir mirat - ca pe-un crâng-

Scăldat în soarele primăvăratic,

În care să mă stâmpăr şi să plâng

Şi-n umbra ta să-nfloresc sălbatic.

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Mesaj frumos, dar prozodia... ca de obicei. :)

[Adina Speranta]

Ritmul, măsura, rimele ...totul trebuie revăzut :) 

De eliminat și această cacofonie ...ca cerul ...(prima strofă)

tulpine...pluralul ar fi ...tulpini...

Cu drag! 

[Ion Lazăr da Coza]

Ne urci într-un autobuz cu roți pătrate. :((

da Coza

[Valeria Merca]

Ah, prozodia!:)

Am citit cu interes și plăcere.

[Sofia Sincă]

Există mesaj bun, interesant, chiar dublu mesaj - primăvara ca anotimp și prerogativele primăverii întrunite în femeia dorită. Însă prozodie deficitară. Primele două strofe mai merg... restul deloc. Șchiopătate în așa măsură, încât distruge total mesajul.

Dar este doar părerea mea.

Sofi