n-aş şti să spun când mi-a mai fost aşa cald

[Oana Covaci]

poate atunci când am tras prima gură de aer, ori poate când m-am topit fără noimă pe scaunul daciei 1310 a tatei

nu există căldură, doar nişte ochi în care s-ar putea să-ţi fie bine, îmi suflă cineva din spate

bunica îşi trage baticul peste frunte, şterge cu el sudoarea care i s-a oprit în sprâncene, îl deznoadă şi-l leagă la loc
cum stai bunico pe vremea asta cu baticul pe cap?
baticul stă strâns peste părul argintiu, e ca un păr, al doilea păr al bunicii, negru şi aspru
mâna stângă i se prelungeşte pe coada sapei
ce faci bunico în grădină pe vremea asta?
bunica ridică spre mine ochii ei ca nişte mărgele azurii şi îmi zmbeşte
sapa toacă mărunt în pământ şi buruieni
mâine va ploua!
picioarele i s-au înfipt în ţărâna răscolită de sapă, lângă o plăntuţă de roşie şi se acoperă de rădăcini albe
hai în casă bunico, hai şi te odihneşte...
bunica tace şi mie mi se face frig

cerul a căzut peste pământ şi zace
pământul s-a ridicat şi se înghesuie tot pe lama sapei ridicată pe umărul bunicii
cineva îmi trece cu degetul peste omoplaţi
bunica mă mângâie pe păr şi-n ochii ei mi-e numai bine

mâine va ploua peste prima mea gură de aer, peste maşina veche a tatei şi peste umeri

va ploua bunico
mâine va ploua peste amândouă
şi doar mie îmi va mai fi vreodată atât de cald

[Emil Dumitru]

,,pământul s-a ridicat şi se înghesuie tot pe lama sapei ridicată pe umărul bunicii"

[Corina Militaru]

Înduioșător, Oana! Mi-a plăcut! :)

[Oana Covaci]

Niciodata nu m-am gandit ca Târnă, nu e corect. Asa de siguraeram ca e folosit corect. Nu e. Multumesc frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

picioarele i s-au înfipt în târna răscolită de sapă  Târnă = coș. Poate țărână

plăntuță? hai să fie răsad firav

Dar n-ai scos blancurile dintre cuvinte și semnele de punctuație...

Se repetă cam mult unele substantive, dar poezia place prin mesajul duios.

da Coza

[Laura H.]

Felicitari, Oana! Mi-a placut!

[Oana Covaci]

Multumesc Sofy! Scot imediat.

[Sofia Sincă]

...s-a întâmplat într-o zi caniculară, tristă, a verii, ca în orice zi, de altfel. Povestea bunicii eterne, neobosita bunică care știe să muncească cel mai mult și tot ea, să mângâie.

Stilul prozo-poemului fermecător, melancolic, cu miez dulce-amărui, al Oanei Covaci. Personal și personificat. Cu tonusul ce ține mintea trează, aprinsă, în timpul furat veşniciei.

Oana, scoate pauzele dintre semnele de punctuație și cuvânt.

Mi-a plăcut mult, sensibilizează.

Sofy

[Oana Covaci]

va multumesc! de dor si drag... :)

[Valeria Merca]

Mi-a ajuns la suflet ''poezia ta povestita...''. Sensibil, duios...

Drag,

[Oana Covaci]

multumesc! n-am vrut sa fie poezie, text in proza, n-am vrut sa fie deloc, doar soarele strans in spate (fara nici o legatura cu caldura fizica), m-a ars sa scriu. E cea mai simpla poezie pe care eu am scris-o, o poezie povestita la capatul unui loc ramas gol :)