Motanul Pintilie

[Olimpia Sava]

MOTANUL PINTILIE (Poezie pentru copii) Din volumul de debut, ,,Pisicuțe răsfățate"

 

Pe motanul Pintilie

Cred că toată lumea-l ştie.

Vânător e, cu vechime,

Bagă spaima-n şoricime. 

 

Toată lumea îl iubeşte,

Dar aceasta nu-l opreşte

Să regrete că nu fură

O bucată de friptură.

După calculele toate,

Este-această bunătate

Pusă în bucătărie,

Caldă, pe o farfurie.

 

Şi ce tare i-ar plăcea

Să mai fie hoţ sadea!

De o oră leneveşte

Şi întruna socoteşte:

 

Cum se mişcă greu mătuşa,

Când se va deschide uşa,

Va intra-n bucătărie.

Fie ce va fi să fie!

…………

Toţi ai casei se adună

De pe unde-au fost plecaţi.

Sunt cuprinşi de voie bună,

Dar flămânzi şi însetaţi.

 

Întră în sufragerie,

Unde îi aşteaptă masa,

Iar motanul nostru ştie

Că-i ocazia… cât casa!

 

Mai întâi pe scaun sare,

De acolo sus, pe masă.

De pe farfuria mare

Ia bucata cea mai grasă.

 

Parcă este o nălucă,

Fuge cu bucata-n gură.

Dar s-o guste nu apucă:
Haţ! Şi cineva i-o fură.

 

Supărat, se pomeneşte

De trei ori de-a dura dat

Şi, atunci când se opreşte

E luat la scărmănat,

 

Iar din urmă îl ajunge

Coşcogea un retevei,

Care pe spinare-l frige

Mai ceva ca un ardei.

 

Ameţit şi fără vlagă,

Scoate doar un mieunat

Şi nu poate să-nţeleagă

Totul cum s-a întâmplat.

…………….

Câte-un pic, se dumireşte:
Are-n faţă şi-l pândeşte,

Este sigur, nu visează,

Un dulău… Cuprins de groază,

Pintilie-i numai gheare

Şi regretă foarte tare

Fapta lui necugetată

De felină răsfăţată.

 

Dar e prea târziu acum,

Căci dulăul stă în drum.

Vrea să fugă, dar nu poate,

I-s picioarele… legate.

 

 Apărat de-ai lui stăpâni,

Teamă nu avea de câini.

Dar acum scăpare n-are,

E lipsit de apărare.

 

Sunt stăpânii lui uimiţi

C-au fost astfel răsplătiţi,

Cu aşa neruşinare,

Pentru dragostea lor mare.

 

Dar mai supărat ca toţi,

Cel mai mic dintre nepoţi

Tare mult ar vrea să ştie:

„Ce-i lipsea lui Pintilie?!”.

 

El şi astăzi i-ar fi dat,

Cum mereu a procedat,

O bucată foarte bună.

Toată seara, împreună,

 

Bucuroşi s-ar fi jucat.

E nespus de supărat!

Dar acum, că a greşit

Şi-i destul de pedepsit,

 

Simte el că Pintilie

E la mare ananghie.

 Ia să vadă, cam pe unde

Hoţomanul se ascunde?

 

Plin de spaimă şi ruşine,

Vă închipuiţi prea bine

Că băiatul l-a salvat,

Chiar de nu a meritat.

 

E acuma bucuros,

Dar priveşte fix în jos.

Încă îi mai e ruşine

De stăpân, dar şi de sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Mihaela Popa]

frumos!

[Olimpia Sava]

Și motanul Pintilie știe... cavaler să fie, vă salută și-i convins că instinctul și-a învins. 

[Valeria Merca]

O poezie reușită.

[Ion Lazăr da Coza]

Cam lunguţă, însă merită efortul.

da Coza