uscați de soare norii seci dezmiardă
mirosul în cuptor de grâne coapte
dogoarea ne sugrumă ca o zgardă
răcorile s-au exilat din noapte
nu mișcă vânt în pomii fără umbră
oglinzi căzute-n lac nu mai respiră
se-neacă sufocată luna sumbră
în ceasuri se oprește orice spiră
desprindere-ntre noi cât nu pot ține
jur-împrejur nu-i chip să te enumăr
timid mă răcorești cu dor de tine
mă necuprinzi uitată dinspre umăr
Adaugă un comentariu
Multumesc, Chris. Intr-adevar, caldura mare
foarte frumos tablou static molesit de caldura :))
Multumesc pentru apreciere
frumos!
Nici prin cap nu-mi trecea ca nu stii limba turca. Multumesc pentru comentariu si placerea declarata
Foarte adevărat, miroase a vară, în această poezie și miroase frumos.
Însă are nevoie de niște corecții pentru a fi și valabilă.
Prima strofă este excelentă.
La a doua, primul vers parcă e în limba turcă... :)) Plus că este ieșit din ritm. Cred că intenționat l-ai lăsat așa, să avem și noi ce zice... :)) Al doilea vers este foarte frumos.
Strofa a treia începe cu un vers incorect: desprindere-ntre noi, nu e corect. desprindere de noi și nu-ți strică ritmul. Ce urmează este foarte frumos și corect.
Dar am citit cu plăcere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE