Mamele noastre- candele de lumină ce ard cu lacrimi

[Nădejde Angelina]

Daţi-mi o  măsură să pot afla

durerile mamelor.

Fii pentru un ceas măicuţa aceluia

ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.

Nu-i rămân decat zile cu dor

şi  nopţi ce dor.

Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează

copilul bolnav;

ai să pătrunzi în adâncul unui ocean

încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.

Sufletul contopit cu ruga arde

continuu.

Opreşte-te şi simte pentru o clipă

durerea mamei pentru fiul plecat

în lumea cu vise.

E o pasăre cu aripile retezate ce vrea

să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor

şi să-l salveze.

Prin măduva ei curg râuri de disperare

şi neputinţă.

Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut

aflat printre  îngeri;

ascultă-i  plânsul în noapte şi  numară-i

suspinele.

A ramas golită de viaţă.

Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul

pentru totdeauna;

nu mai trăieşte ci doar aşteaptă

trecerea timpului.

În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede

puiul pierdut.

Supraveţuieşte poverii unei vieţi rămase

de trăit.

Stană de piatră aşteptând în tăcere  trecerea

în lumea de dincolo.

Nu i-a ramas decât candela credinţei ce arde

cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea

de dincolo.

[Sofia Sincă]

Şi aceasta este una dintre poeziile din concursul nostru, Angelina, care tratează tema, foarte patetic. Impresionant, vibrant şi revoltător scrii, aici. Din punctul meu de vedere nu i-am dată notă mai mare deoarece s-a ca, îndepărtat de subiect. Subiectul nostru era ''Femeia simfonie de lumină'', iar tu ai ales cele mai cumplite momente ale femeii, cele mai dure suferinţe. Nu că nu ai fi avut dreptate... sunt atâtea femei care-şi pierd pruncii şi atâtea dureri apasă pe umerii lor.

Am recitit cu deosebită plăcere, Sofy!