De veghe la vadul morii
Plânge cumpăna bătrână,
Şi în pragul înserării
Te-am zărit, măicuţă bună,
Cu cobiliţa-n spinare
Cum o viaţ – am pomenit,
Coborai cele pripoare...
Pe-acasă n-am mai venit,
Căci m-am luat cu câte toate,
Cotidiene, mărunte,
Şi de grijile-adunate
Mi-a albit părul la tâmple;
Zi ce trece mi se însară
Şi-ngânând o rugăciune
Te strig iar... a câta oară!?
Şi-adorm cu gândul la tine;
Azi-noapte chiar am visat
Că m-ai sărutat pe frunte,
În pridvor am stat la sfat
Şi-am povestit, maică, multe...
Dar când s-au revărsat zorii
Deodată am tresărit,
Singură spre vadul morii
Te-am văzut, mamă, plecând.
Adaugă un comentariu
E totuși mai bine, dar e muuuuult până departe!
da Coza
Reîntoarcere în timp, in copilărie și revenire în prezent. Ai schimbat ritmul poeziei, din loc in loc, rimele sunt precare, limbaj desuet.
Am rezonat totuși cu mesajul transmis.
La tine, versuri scurte, șchiopătate, exprimare arhaică, rimă facilă sau defectuoasă. La Coșbuc, erau la modă, de actualitate, în vremea lui. Acum 100 și ceva de ani. Însă noi am mai vorbit asta.
Semnul meu,
Sofy
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară. G.Coșbuc - Mama
Nu mă pricep la tehnica versului clasic, da mie îmi pare c-ar fi mai în ritm „Şi-adorm cu gândul la tine” gând fără articulare... da tu ești creatorul....... multă melancolie și tandrețe........
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE