Mai dă-mi, te rog, o poezie

[Dan Mitrache]

Mai dă-mi, te rog, o poezie
Din ochii tăi clipind ferice,
Și susură-mi din nou oftatul
Perfectei duble de matrice!

Să persiflăm un radical
Prin simfonii complementare,
Redă-mi instinctul meu vernal
Prin mușcătura-ți de candoare,

Acoperă-mă cu surâsul
Din infinitul unei clipe
Și mă îmbată cu nectarul
Fluidizării de risipe!

Apoi, mă-mbrățișează tandru,
Și rupe-mi ziua, să mă doară,
Rămâi bogatul meu meandru
Din arzătoarea noastră vară...

[Corneliu Neagu]

Martie sau septembrie în vernal ne dă un radical pe care să-l persiflăm...Nu știm dacă este radical chimic sau aritmetic, dar ideea este interesantă și am reținut-o. Înfinitul unei clipe este o figură de stil copleșitoare! Bănuim că este vorba de un infinit mic, ce să caute clipa lângă un infinit mare!? Nu vreau să disec poemul, ar fi un sacrilegiu și i-aș strica frumusețea pe care i-a dat-o autorul...Felicitări și gând bun!

[Ada Nemescu]

Adevărat, Ana Cîmpeanu, dincolo de curgerea firească  - frumos echilibrată, se simte ironia simpatică. 

Un text inteligent, plăcut.

aDa

[Mihaela Popa]

frumos!

[Ana Cîmpeanu]

Interesant! Neologismele alese interesant dau o notă provocatoare și o undă de ironie simpatică!