mărturisire

[Dinca Valerian]

eu sunt aci

de când valea asta se învecina cu cerul

cel mai aproape de noi era dumnezeu

ajungea întotdeauna 

înaintea oricărui lefegiu domnesc

cu umbra zilelor rămasă înăuntru

ne-am stârnit în minte toate ascunzișurile

nebănuite omului de rând

nu poți domnia ta să cunoști mai bine vremea 

după felul cum soarele

își mângâie razele pe fruntea noastră

ori care nor se ascunde în ploaie și care nu

până și animalele

au deprins cum să facă semne

dacă se apropie de noi vreo năpastă

frântura noastră de cer se limpezește în pădure

inelele ei s-au răsucit pe degetele mele
scoarța fiecărui trunchi
scrie care iarbă e leac pentru durere
care pentru of
și care pentru bube

în satul ăsta

abia  ne pricopsim cu un străin doi pe an

și tot pădurea spune fără greș

dacă îl aduc vânturi bune

ori e dușman

fiecare clipă o trăim după ce ne înconjoară
nu trebuie nimic mai mult

putem sta de vorbă zile și nopți de-a rândul
să-ți povestesc câte stiu
ca să înțelegi
trebuie mai întâi să crezi
altfel te ocolesc toate și se duc nicăieri

[Dinca Valerian]

@ Valeria Merca  Multumesc pentru timpul si atentia acordate

[Valeria Merca]

Lumea satului de odinioară, un bun prilej de prețioase aduceri-aminte. Un prozo-poem / o mărturisire cuminte. 

[Dinca Valerian]

@ bolache alexandru Sigur ca nu este de ajuns, dar daca nu crezi, nici nu poti spera sa intelegi. Cel putin asa este in lumea despre care incerc sa vorbesc eu. Multumesc pentru timpul si atentia acordate

[bolache alexandru]

Cel mai aproape ne era Dumnezeu... Am reținut ideea. Trebuie mai întâi să crezi dar poate nu e de ajuns.

[Dinca Valerian]

@Valerian Bedrule Incerc sa citesc ce se publica prin reviste, prin cele serioase in special, care apar sub egida unei organizatii de maxima recunoastere culturala. Observ ca poezia s-a schimbat si ea sau cel putin este in cautarea unor schimbari. Mai caut si eu, nu abandonez. Multumesc pentru comentariu.