M-am născut din sprânceana Fridei Kahlo

[Nikol MerBreM]

 

a trebuit să tai în două

bucata aceea vie de cord

mestecată în dinții orbi ai destinului

și să umblu așa

sfâșiată

în ochiul lumii

jumătate carne plângândă

jumătate bisturiu

 

afrodite fake abia ieșite din spuma saloanelor de remodelare a sinelui

aclamate de lacheii de serviciu —

aghiotanți ai iubiților cu dare de mână —

își fereau îngrozite privirile sub sideful

pleoapelor-storuri

 

să îți porți sinele la vedere

atât de necosmetizat

tocmai în vremea regenerării celulare?!

o blasfemie

șopteau amețite de aurul topit

în bitcoini

ce înlocuiau treptat sângele

 

nu-mi păsa

trăsesem înspre mine consoanele

și-am început să schițez

direct pe plagă

în linii mari și apăsate

durerea

 

a e i o u

strigau eliberate vocalele

a e i o u

striga copilul meu rătăcit între două lumi de căderile tatălui său

a e i o u

strigau grave toate răsăriturile de până la tine

a e i o u

se stingea pe alei ecoul

 

până când ai apărut

și m-ai făcut să accept

că zborul nu e nimănui dator cu o temniță

că inima mea fusese mereu întreagă

doar trebuia să-mi amintesc:

m-am născut din sprânceana Fridei Kahlo

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

afrodite fake abia ieșite din spuma saloanelor de remodelare a sinelui

aclamate de lacheii de serviciu —

aghiotanți ai iubiților cu dare de mână —

își fereau îngrozite privirile sub sideful

pleoapelor-storuri

Cât de mult ne-au influențat pseudo-standardele legate de frumusețe! Și cât de mare e diferența dintre fericire și bucurie, dintre satisfacție și mândrie, dintre vanitate și orgoliu, dintre a auzi și a asculta, dintre vulnerabilitate și slăbiciune, dintre resemnare și acceptare, dintre a avea și a fi. 

Nimic nu e mai grăitor și mai frumos decât o femeie iubită pentru ceea ce este, cu sinele la vedere, necosmetizat, și conștientizarea acelui tip de iubire.

a e i o u

strigau eliberate vocalele

a e i o u

striga copilul meu rătăcit între două lumi de căderile tatălui său

a e i o u

strigau grave toate răsăriturile de până la tine

a e i o u

se stingea pe alei ecoul

 

până când ai apărut

și m-ai făcut să accept

că zborul nu e nimănui dator cu o temniță

că inima mea fusese mereu întreagă

doar trebuia să-mi amintesc:

m-am născut din sprânceana Fridei Kahlo

Minunată scrierea ta, Nikol, cu toată stilistica pe care ai folosit-o în susținerea discursului liric!

[bolache alexandru]

DA! Superb! 

[Manuela Munteanu]

Wow! O construcție curajoasă, un alt fel de a purta ,,sinele la vedere", dar dacă nu ar fi șocant, nu ar mai străbate suflul Fridei Kahlo. Da, poetul hotărăște ce transpare și ce nu, cititorul se conformează trăirii și poate, involuntar, își plimbă imaginația mai aproape,  sau mai departe decât trebuie, dar important este ca această simbioză să nască plăcere. Mi-a plăcut!

[Mihaela Popa]

tablouri pline de tâlc și simțire, lupta dintre fake și real, într-o expunere suprarealistă

excelent, Nikol, mai vreau!

[Mioara Manoilă]

Minunat,Nikol! 

[gabriel cristea]

Un poem suprarealist, precum tristul cântec ,,La Llorona,, bântuind Mexicul prin ochii Fridei Kahlo. Splendid, Nikol! 

[Monica Pester]

Strigătul de durere îmi bate tâmplele sacadat, în ritmul nevolniciilor cotidiene, înghițite de noi toți, insalubre  ! Iubirea este deasupra

vremurilor, este pilonul care ne tine în viata. 

Minunat, Nikol  !

•