Bate-mi în cuie dimineața asta
iubite, să nu fie niciodată zi,
să nu moară niciodată-n noapte.
Cât de puternică să fiu,
ca să nu mai încep drumul
așteptând tainica dimineață
de dinainte de orice nu știam,
că oricum nu există și moare,
înainte de a fi seara vieții,
oricând o amintire.
Împrăștie-o cu degetele fierbinți
de așteptată mângâiere,
să fie respirație de floare,
destin dogit de prea multă dorință,
să fie ce nu-ți pot spune
și ce ursitoarele nu au avut voie
să-mi dea, ca să nu se perturbe
echilibrul unui destin atât de dens,
în care frământarea este însăși
liniștea singurătății ce nu
o las să vină.
Adaugă un comentariu
Bate-mi în cuie dimineața asta
iubite, să nu fie niciodată zi,
să nu moară niciodată-n noapte.
aici e atât de frumos!
destin dogit, apoi destin atât de dens, poate că ar trebui să înlocuiești ceva
îți văd chipul în oglinda clipelor întrebătoare
cu prietenie,
Începi bine dar intensitatea scade încă de la al patrulea vers, ca apoi să urmeze o proză, o expunere a trăirii în proză. Mai sunt şi metafore bune, ca de obicei la tine, dar se pierd în contextul prozaic.
Semn de trecere!
Sofy
Bate-mi în cuie dimineața asta
iubite, să nu fie niciodată zi,
să nu moară niciodată-n noapte.
...
să nu se perturbe
echilibrul unui destin atât de dens,
în care frământarea este însăși
liniștea singurătății ce nu
o las să vină.
Așa aș vedea textul. S-au spus multe de-a lungul timpului despre destin, viață, dimineață, important e s-o facem într-un mod inedit, care să spargă monotonia.
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE