La miezul nopţii lumina văzui - 14 august 1944


Poate că la capătul rugii,
pe unde se-nnastură
izvodul stelelor,
s-ar cuveni ochiului
să vadă,
urechii să audă,
degetul
de rănile Lui să se frigă.
Ale căror lumini,
oare drugii,
numai pe inimă
Îi joacă de-a umbra,
de-a v-ați ascunsul
zăbrelelor?

''Unde ești?'' Cină mă strigă?
Sunt văzătorul luminii
ce n-a gustat din stea
umbră de drug și zăbrea.

Dar care lumină
(nici moarte de-o fi, să n-o spui!)
poate să fie
atât de haină,
o viață întreagă s-o simți
ca prin palmă un cui?

La tigva-mi seacă
nu cer bănuțul milei,
nici șarpelui
din străchinuța-i cu lapte,
dar eu am văzut
lumina zilei
la miezul de noapte.
Era al focului,
cel atât de aproape-n departe.

Treci sfidător peste moarte,
dincolo de capătul rugii!
Nu-ntoarce capu' către ea!
Ce moarte-o viață-ar putea să-ți mai dea
în schimb pentru viață?
Miezul de noapte-n grăunțul de foc...
E tot ce-i al meu,
dar nu mi-i!
Port umbra fără de stea,
ca buzele fără sărut,
că și-astăzi mă doare lumina
ce am văzut.
Ce-o fi văzut din începuturi de lumi?
Nespusul lor ca drugii,
prin inima mea,
vărgați ca hainele-mbrăcate
de toți pușcăriașii lumii.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
14 august, 2015

Vizualizări: 161

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe August 14, 2015 la 4:38pm

...
''La tigva-mi seacă
nu cer bănuțul milei,
nici șarpelui
din străchinuța-i cu lapte,
dar eu am văzut
lumina zilei
la miezul de noapte.
Era al focului,
cel atât de aproape-n departe.''...

Sublim  acest ''poem-marturisire''. Sa ne traiti intru multi ani! 

Comentariu publicat de Anca Tanase pe August 14, 2015 la 1:16pm

Daca la "capatul rugii", degetul nu se "frige de ranile Lui", aceea nu e ruga... sa se bucure cel care a vazut lumina, chiar daca-l doare... sa se bucure si lumina nu va pleca de la el...

La multi ani! frumosi ca tacerea de turcoaz pe care o auzi cand zbori, frumosi ca nufarul plin de lumina... sanatate, bucurii si poezii cat cuprinde...

Comentariu publicat de Laura H. pe August 14, 2015 la 11:14am

Port umbra fără de stea,
ca buzele fără sărut,
că și-astăzi mă doare lumina
ce am văzut.

Altă poezie plină de înțelepciune și farmec, așa cum ne-ați obișnuit.

La mulți ani, domnule Dumitru Ichim, numai bine vă doresc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 14, 2015 la 11:05am

Iluzii determinate de suferință, de privațiune a libertății, imagini ale capetelor de lumină... În tot poemul se simte o putere divină care veghează și îndeamnă la supraviețuire, la speranță. Lumina sacră de la miezul nopții.
Poem scris după propriul registru unde poetul își desfășoară arta prin pânda morţii în fața supravieţuirii.

Aș întreba de ce 14 august 1944?

Am citit cu interes și am apreciat,

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcală cel veșnic a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 21 ore în urmă
Alina Ilie şi Ada Nemescu sunt acum prieteni
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a lui Alina Ilie
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcală cel veșnic a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Păcală cel veșnic a lui Corneliu Neagu
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La cârmă a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La cârmă a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viespoiul Cabotin a utilizatorului Burtea Corina-Elena
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Întâia elegie cosmică a utilizatorului IOAN stoian
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Întâia elegie cosmică a lui IOAN stoian
ieri
Alina Ilie şi-a actualizat profilul
Joi
Postare de log efectuată de Alina Ilie
Joi
Postare de log efectuată de bolache alexandru
Joi
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pulsul timpului a utilizatorului BOTICI GABRIELA
Joi
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Viespoiul Cabotin a lui Burtea Corina-Elena
Joi
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Condiția umană la consult a utilizatorului Costel Zăgan
Joi
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecarea viespii a utilizatorului Burtea Corina-Elena
Miercuri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor