Se scaldă brumărel în soare, cu ochi hulpav de ametist.
Uscat îmi este cerul gurii; amurgul pare tot mai trist.
Se-nșiră brumărel pe vale, când salcia se pleacă lin,
Mi-e cerul depărtare sumbră, culcușul frunză de pelin.
Se-nalță brumărel pe vârfuri, te amăgește spre zenit,
Tânjesc la nopțile în care nu te mai saturi de dormit.
Se duce brumărel… se duce! Așa ai mers și tu discret,
Desperecheată-mi pare noaptea, ca plânsetul unui sonet.
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc, prieteni dragi, vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte!
Parfumul din comentrii l-am resimțit din plin. Din păcate, florile singurătății pălesc și nu mai au miros.
Un gând frumos pentru voi toți!
Frumusețe venită din tristețe, din suferință...
Citesc... recitesc... recitesc...
da Coza
Ohh, Valery, acum, la mai multe minute după ce am postat poezia mea, observ că şi tu ai postat tot o elidă! Îmi place mult, e o reuşită, chiar dacă muza a fost una tristă (sau poate tocmai de aceea)! Poeziile (şi nu numai) scrise în momentele tragice ale vieţii sunt cele mai de impact... Felicitări!
Valeria, poezia e foarte frumoasă, dar mă bulversează dedicația şi explicația. O să umblu chiauna până dau de capătul mesajului.
Sunt urmele care amintesc iar şi iar că nu poţi şterge lumina iubirii care s-a transformat în brumă, în singurătate. Despărțirea este greu de suportat.
Versurile sunt magnifice!
Sofi
Elegiac, melancolic, curgător... ca în orice poveste care se termină prea repede (sub canoanele elidei, firește).
Frumos și trist. Frumos!
Copleșitor! :(((
Felicitări, Valeria! Minunată elidă!
Frumos gând!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE