La ceas târziu

[Grig Salvan]

ceasul auriu
bate a târziu...
fiind prea târziu
nimic nu mai scriu
nici bine nu știu
dacă mai sunt viu
ori a venit timpul
să urc Olympul...

mă văd în Olymp
afară din Timp
în haine de in
la masa cu vin
mă așteaptă plin
ulciorul cu venin
cui să închin?
pentru ce să închin?

zei la masă nu-s
dar mă privesc de sus
stau și mă privesc
in conclav ceresc
dac-am să-ndrăznesc
cu venin morțesc
să mă preacinstesc
nu mă mai socot
altceva nu pot
beau veninul tot!

zeii hohotesc
la ei mă primesc
cu ei mă-nfrățesc
mă hirotonisesc
și mă-ndumnezeiesc

dar ceasul auriu
bate a târziu...
fiind prea târziu
nimic nu mai scriu
nici bine nu știu
dacă mai sunt viu
ori am trecut vama
în țara lui Kama...

[Grig Salvan]

Mulțumesc,Vasilisia, pentru vizită și apreciere, cât și pentru observație. La lectură, urmărind mai cu seamă sensul celor scrise nu simt aceste ruperi de ritm, dar probabil că ele se simt pentru cine le urmărește...

[Vasilisia Lazăr]

Mereu frumos, dar mereu ruperi de ritm! Și e păcat...

[Grig Salvan]

Bună seara, Ada! Și bun venit în „bucătăria” unde eu îmi prepar mesajele mele lirice ori epice.

Manuela are dreptate, ca și tine de altfel, „târziul” e adesea doar o impresie, o stare psihică ce poate fi depășită printr-un nou asalt asupra vieții și lumii.

Versificația aceasta în vers oarecum popular poate părea facilă, dar e numai o formă de exprimare mai lapidară a unor gânduri și sentimente deloc facile.

Mulțumesc pentru vizită și pentru completarea litaniei mele printr-o strofă nouă, plină de întrebări și provocări.

O seară frumoasă de duminică!

[Grig Salvan]

Așa e, Manuela Munteanu, cel puțin în conștiința noastră „plină de doruri și dorinți”, niciodată nu e prea târziu.

În ordinea și în curgerea lucrurilor însă, uneori e deja prea târziu...

Dar optimismul, deși firav, ne salvează mereu din valul de pesimism ce tinde să ne copleșească uneori... 

Mulțumesc pentru popas și cuvintele frumoase. O seară bună!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Floare Arbore, pentru trecere, apreciere și felicitări! O seară fumoasă de duminică!

[Ada Nemescu]

În continuarea celor spuse de Manuela, târziul  nu are limite/granițe/final...

Mă bucur aici de o construcție deloc facilă, un descântec, o litanie, de parcă sinele pendulează între bucurie și tristețe...

...târziule, ai trup?

tare-aș vrea să-ți rup

timpul ca un stup

cu secunde - grup...

face-m-aș un lup

târziu :)) să corup

zborul să-ntrerup!

..târziule, ai trup?

cu admirație sinceră, aDa

[Manuela Munteanu]

Întotdeauna vă citesc cu plăcere scrierile. Aveți puterea de a transmite o iluzie optimistă (de care eu, ca cititor, mă agăț cu dorința de a mă bucura), printre tușe pline de pesimism. ,,Fiind prea târziu", este singura parte cu care nu sunt de acord. Niciodată nu e prea târziu. Pentru nimic. Mai ales pentru bucurie. :)