Iubire sacră

[Monica Pester]

Nemișcare-n piatră, nemișcare-n dor

Când se-aude-n munte fluier de izvor,

Adoarme-mă-ncet în vechiul pridvor

Să îmi fie somnul, somn, cât mai ușor

Tu  să-mi dai lumina, eu să-ți dau celest

Sărut sfânt pe pâine, când o pui în țest

Tu-mi dai temelia, eu îți dau fiorul

Chiar de am străbate viața cu piciorul

Încă nu cunoaștem gândurile toate,

Din lăuntrul nostru, încă se mai poate

Să uităm răspunsuri, să ne-ngândurăm.

Tu îmi dai credința când ne botezăm

Și ne sfințim calea aleasă pe viață. . .

Iată, vin iar zorii, iar e dimineață

Timpul e un gând care trece-n fugă

Și ne mituiește cu-amăgirea-i lungă

 

Nu suntem departe de sămânța care

Ne-a marcat cu semnul iubirii solare

Tu-mi dai veșnicia, eu ce să-ți mai cer ?

Răspândesc lumina ce-o am, în eter.

[Monica Pester]

Dle. Katin, mă înclin !

[Vasilisia Lazăr]

Da, problema măsurii ai rezolvat-o, dar perfecțiunea ritmului nu rezultă doar din respectarea acesteia, adică a numărului de silabe, ci și din succesiunea regulată a silabelor accentuat-neaccentuat, adică de felul regulat în care cade accentul, iar varianta lui Gabi asta dorește să rezolve. Aici e mai greu de explicat.

O poezie luminoasă, a relației noastre cu Divinitatea.

Tu-mi dai veșnicia, eu ce să-ți mai cer

Răspândesc lumina ce-o am, în eter.

Frumos!

[Mihai Katin]

Încă nu cunoaștem gândurile toate,

Din lăuntrul nostru, încă se mai poate

Să uităm răspunsuri, să ne-ngândurăm.

Tu îmi dai credința când ne botezăm    unul  dintre  cele  mai  inspirate  catrene  dintr-un  poem   al   dialogului  cu  ceea  ce  Dumnezeu    ne  lasa bun  in minte  si  suflet...

cu  pretuire!

[Monica Pester]

Minuate idei, Gabriel. Câteva, am să le aplic.

Mulțumesc că te gândești constructiv la mine,

Dacă ai intervenit, cred că ți-a și plăcut și asta oricum, mă bucură. 

[gabriel cristea]

,,Nemișcare-n piatră, nemișcare-n dor

Când se-aude-n munte fluier de izvor,

Care blând m-adoarme pe un vechi pridvor

Să îmi fie somnul, somn, cât mai ușor

Tu  să-mi dai lumina, eu să-ți dau celest

Sfânt sărut pe pâine, când o pui în țest

Tu-mi dai rădăcină, eu îți dau fior

Și-astfel vom străbate viața la picior

Încă nu ne știm gândurile toate,

Din lăuntrul viu încă se mai poate

Să uităm răspunsuri, să ne-ngândurăm.

Tu îmi dai credința când ne botezăm

Ne sfinți-vom drum către-o nouă viață.

Iată, zorii vin, iar e dimineață

Timpul e un gând care trece-n fugă

Peste noi și vremi, cu-amăgirea-i lungă

 

Nu suntem străini de sămânța care

A dat sensul  viu dragostei solare;

Tu-mi dai veșnicia, eu ce să-ți mai cer? 

Poate un străfulger colindând pe cer"...