icoană

[Vasilisia Lazăr]

mi-a povestit mama de dimineaţă

că a visat ape tulburi

şi că tata o tot chema la el, de undeva de sus.

e doar un vis – i-am spus –

şi am cuprins-o încet de după umeri.

 

Doamne, şi parcă atunci

am văzut prima oară ce mică e

şi cât de adânc i-a săpat bătrâneţea în ziduri.

o lacrimă ascunsă şi-a picurat sarea

în ecoul din peştera timpului…

 

am văzut-o pe mama, dreaptă şi neobosită,

arzând, pe marginea uliţei, frunze uscate.

am mai văzut-o urcând sprinten

pe cărarea ce ducea la vie

şi-am înţeles că seva ei în mine înfloreşte,

că verdele ei m-a înmugurit atunci

când m-a dăruit vieţii,

că prin moartea ei lentă respir, vorbesc, exist...

 

i-am luat mâna slabă şi i-am sărutat-o.

s-a mirat de această pornire…

am alergat apoi sub nucul copilăriei şi am plâns.

mi-am plâns cu lacrimi grele neputinţa

de a păstra pe veci seninul în ochii dragi ai ei.

[Vasilisia Lazăr]

Amanda, poemele despre mamă întotdeauna vor emoționa. Mulțumesc mult pentru emoție! Drag!

[Amanda Spulber]

E a doua poezie la care îmi dau lacrimile. Prima a fost "regăsire".

[Vasilisia Lazăr]

Ce cuvinte frumoase ai așternut aici, Dan! Mama va rămâne întotdeauna icoana din suflet. Și tu ȘTII... 

Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Da, Monica, un dor care te rupe în bucăți. Și ȘTII. Mulțumesc!

[petrut dan]

Da' ce icoană frumoasă! Un poem ce nu pretinde, dar impune, atunci când mama este centrul pământului și al cuvântului, o depănare ce ți-a împrumutat gingășia, un poem în oglinda care nu trebuie întrebată „cine e cea mai frumoasă din țară”, întotdeauna mama va fi și va rămâne, chiar dacă, uneori, gesturile noastre poate întârziate prin care apucăm să ne manifestăm iubirea sunt tardive și ajung să surprindă, în loc să emoționeze! Totuși ai avut curaj și de aceea și cu atât mai mult poemul devine autentic și plin de semnificații pentru cititori, în general, și, în special, pentru noi cei fără părinți!

[Monica Pester]

Dor de mamă !  STIU . . .