Iarna când rodiile sunt rotunde

[Mihaela Maria Grecu]

Când iarna muşcă roşu din rodii rotunde

nu mai  ninge impar pe străzi de gânduri cernite

seminţele  încolţesc  în albe anotimpuri

 doruri grele  de  neprihănite pământuri.

 

Când iarna are gustul roşu de rodii rotunde

distanţa dintre visuri se măsoară cu tălpi de înger

fluturi cu aripi de ger învaţă să schiţeze zâmbete

printre sunete căzute alb dintr-un cântec.

 

Când iarna  pătrunde  alb în  rodii rotunde

ninsorile migrează spre câmpuri fecunde

iubiri atemporale alunecă roşu  peste trupuri plăpânde.

 

Când iarna se zbate alb în rodii rotunde

mori de vânt  întorc chipuri de umbre spre soare

suflete-oglindă aprind roşu  în  ceruri   de alabastru  lampioane.

[Sofia Sincă]

Titlul este o metaforă frumoasă, aleasă. Iar poezie este raportată la acest titlu. O referire feerică a iernii, adusă cu strălucire în comparaţiile făcute: rodii rotunde, roşii şi albul iernii, nu pot aduce decât bogăţie fecundă, doar bine receptat de imaginaţia cititorului.

Complexă poezie, frumoasă, fermecătoare, dar aş fi dorit, eu, după gustul meu, să nu rimeze nimic. Tentele uşoare de rimă nu-i fac bine poeziei. Şi aşa ea există pe ici, pe colo.

Însă asta nu se consideră un impedimente în bucuria mea de a citi de versurile alese.

Sofy

[chindea maria elena]

"Când iarna se zbate alb în rodii rotunde" - nu poţi decât să smereşti genunchi de mirare la taina cea mare a vieţii care înfloreşte pe gheţuri, pe moarte oriunde voieşte!!! Felicitări Ella pentru viziune! Drag, Gerra