de ziua țării îmi doresc soare,

în piepturile oamenilor

pietrele să înfrumusețeze rănile cu un surâs

zidurile să lege privirile de un curcubeu

tunurile să arunce cuvinte de dragoste

binecuvântate azime să crească din fiecare respir

idealuri purtate de zboruri 'nalte și sigure

gândurile să fie culese din timpul ghioceilor

curate, transparente, odihnitoare

în piepturile oamenilor doresc să prind un soare,

care să…

scoatem pietrele din glasul rănilor cu palmele împreunate

și le învățăm să zboare într-un trup nou

albindu-le,

de zbuciumul eroilor îngropați în iarba nevăzută a păcii

cu arme mânuite de prieteni

de tremurul continuu al părinților uitați de viață

în colțul unde îngerul nu mai cunoaște cărarea, nu mai rostește rugăciuni, nu mai îmbrățișează cu lumină,

de umbrele adâncite în lacrima de  pe obrajii copiilor

înfrigurați, înfometați,…

cuvintele de lemn ale peştilor plutesc

deasupra apelor aprinse de săruturi îmbratişate

un suflet schingiuit pe roata inimii

priveşte de sub chipuri adâncite în nisip

ochii deschişi în tabloul

unde  femeile poartă acelaşi trup

creionat de vânt

caută frenetic o oglindă a întrupării

avânt braţele cuprinse de noapte

în vâltoarea de visuri

ostoindu-mi setea de lumină

cerul devine un ceas…

sunt un copac

în cântecul deşertului

mirat cum sunetele înflorite de aşteptare

sunt sorbite cu patimă de nisipul efemer

nu sunt decât o mare

necuprinsă de ochiul limpede al unui anotimp

ce poartă spre un ţărm absolut

răvaşul unui vis cu pânze de dor

sunt o flăcără

smulsă din stingerea unui câmp de maci

ce creşte o pasăre

în pântecul nopţilor polare

nu sunt decât aerul

ţesut în…

lepăd cuvintele

într-o călimară cu apă de mare

peştii înghit

după forma ecoului

o inimă, un cer, un copac

pulsul se pierde

în ochiul de copac

la fiecare strâmtoare

îngerul

îmi arată cum oamenii

cresc în inimă o sferă

de pământ, de lumină, de piatră

sub solzi

se aude glasul elipsoidal al pietrei

amestecându-se

cu sângele cuvintelor

refluxul unui dor arhetipal

aduce la sfârşit…

iubeşte un tril

şi inima

nu se va frânge în strigătul mirării fără glas

respiră adânc din linişte

... nu te teme

umbrele nu vor cresta pe chip surâsul pietrelor

aprinde dragostea

în candele  de sărbătoare

şi nopţile

vor ninge câmpuri de smaralde pe cerul sorţii

ssst

vorbeşte blând

ca demonii să nu audă zbaterea gândului

şi ochii adormiţi în vâltoare de vise

vor lăcrima

speranţa unui…

uşa din mijlocul câmpului  a rămas deschisă

... şi cobor

urmărită de sâsâitul şarpelui

câte-o treaptă din sărut

în juru-mi străzile

au guri cusute cu tăceri de sânge

pulsul strigă sub tăişul vântului

adâncit în venele  ierbii

îmbrăţişarea se smulge din umărul

ce sprinjină un  zbor de stele

roşul buzelor e uitat

într-un cer muşcat de ultimul cuvânt

în desprinderea de lut

oasele clădesc o piramidă de…

în somn

bocănesc cerbi încornoraţi cu raze de primăvară

piţigoii aşază trilul vesel

peste umbrele  împuşcate de un vânător iscusit

o minge curcubeu rostogoleşte cerul

printre pânzele înalte ale vapoarelor de nori

motanul încălţat  în aura unui şoarece de câmp

adulmecă tabloul inspirat dintr-un  reţetar  de vise

camioane de lumină selenară străbat pereţii castelului

tapetat cu râsul obraznic al fantomelor

glasuri colorate…

un răvaş deschide palma  Reginei de Alb

tatuată de colţul unei stele de iarnă

descântecul ursitoarelor

împarte viaţa în pătrate albe şi negre

jocul se înteţeşte la schimbarea anotimpurilor  inimii

un râu de fluturi coboară

din rochia de cer încoronată-n trupul nepământean

aripi din cutia Pandorei  alungă

sunetul tăios al zâmbetului

atins de privirea absentă a Regelui de Negru

nori sumbri păşesc din armura…

păsări cu pieptul de aer

scrutează din flacăra câmpului

inimi căzute în orele de naştere a pietrelor

aripi purtate de aprinderea inopinată a macilor

se aşază  pe tulpinile tăiate ale timpului

şi ciugulesc din nodul  tăcerii

durerea de stingere a trilului absolut

dincolo de ultimele trei cuvinte fumegânde

un înger de ploaie

sărută cerul pârjolit de roata asfinţitului

zboruri îmbrăţişate ară orizontul de…

păsări cu piepturi de aer

scrutează în flacăra câmpului

inimi căzute  din orele de naştere a pietrelor

aripi purtate de aprinderea inopinată a macilor

se aşază  pe tulpinile tăiate ale timpului

şi ciugulesc din nodul  tăcerii

durerea de stingere a trilului absolut

un înger de ploaie

sărută cerul pârjolit de roata asfinţitului

dincolo de ultimele trei cuvinte fumegânde

se cerne o mare

peste trupurile arse…

când două inimi se roagă

lumina pătrunde prin zidul

ce împarte tăcerea în cântec şi piatră

ploi de stele  născute din nopţi abisale

sfarmă tronurile de nisip ale orelor

săbiile chipurilor frumoase

amuţesc în oglinzile palmelor înlăcrimate

deşerturi înfloresc din visele

creionate în amintirile fetei morgana

când două inimi se roagă

îngerii sculptează zborul în armura de piatră

Ella Grecu

se topesc zăpezile în inima fluturilor

eliberaţi din rugina timpului

aripi de culoare

prind din rotirea spre infinit

cercurile nopţilor

se topesc zăpezile

ce pietruiesc dorul de cer

al copacilor cu păsări înmugurite

ape limpezi hrănesc

seminţe adâncite în ochiul pietrelor

se topesc zăpezile

troienite în cochiliile gândurilor

paşi noi culeg buchete de rouă

din privirile înverzite ale…

în sanctuarul cu pereţi transparenţi de cer

un surâs de copil

pictează miresme de frezii

pânze senine de corăbii

ancorează uscaturi aride de braţe

sub arce din raze de timp

frenetice ape urcă

din solzii argintaţi de cuvinte

în pulsul ritmat al inimii

aripi de linişte cuprind

câmpuri ninse cu  izvoare de soare

în zborul înnoptat

cărări pietruite de anotimpuri

şoptesc printre umbre şi frunze…

crengi rupte de primăveri

acoperă

cărarea ninsă cu timpuri de pradă

lacrima paşilor reci

suspină

în pieptul sferic al căpriorului

colţii umbrelor neiertate

muşcă

din  privirea de nea

încifrată în măduva gheţii

neliniştea    

înalţă piscuri goale                                        

în inima

străpunsă de urme încovoiate

un înger

dezleagă

o ninsoare de…

când stele se sting în lacrimi de ierni,

în care raze de senin

îşi vor odihni

cocorii

respiraţiile grele de ninsoare?

când sloiuri vor zidi

nuferi în nelinişti de  lacuri,

în care miresme îşi vor încălzi inima

cocorii răpuşi de ger?

mă întreb,

în care cântec vor dansa

cocorii

îmbrăţişaţi de sunetul tăcerii,

când muzica îngheaţă pe buze?

cer după cer

ecoul…

aripi de cer

sculptate de glaciaţiuni

înmuguresc

din trupul nins într-un bulgăre de omăt

oase albe

se ridică din cioburile

sângerânde ale curcubeului sfârtecat

de timpuri purtătoare de săbii

urcuşul

urcuşul înaripat

îmbracă privirea unor chipuri frumoase

ce privesc în oglinzi adânci

coarne de umbre

cu fiecare strat de aer

călcat

mai sus de o piatră

trupul se odihneşte în glasul…

 un nor strălucitor aprinde fulgi de lumină

peste câmpul înnoptat în inimi colivii

ninsoarea se înteţeşte în cerul umblat de înger

raze revărsate din mătănii de aer

pătrund printre gratiile de fier ale nopţii

aripi înalte smulg sărutul întunericului

din rănile hrănite de somnul încarcerat

muţenia sângerează lacrimi de cuvinte

în tunelul din trupul de ceară

ninsoarea se roteşte în cercul alb înaripat

inimi de…

în aer se deschide o uşă
din pragul soarelui glăsuieşte un înger
steaua trasează în praful timpului cărarea spre nemurire
pământul se îmbracă în aur
taina luminii sfarmă porţile grele ale întunericului
din lacrimi de piatră înmuguresc irişi de bucurie
inimi de cântec îngenunchează sub ceruri albe
în aer se deschide o uşă
un prunc zideşte în trupul universului cruci de Iubire
Ella Grecu

un mugur de cântec

răzbate

prin inelul de iarnă al lunii

pianul de sunete al nopţii aşterne

o ninsoare de greieri

peste câmpuri stinse-n tăcere

arbori de ceaţă ating

raze

printre gratiile cuburilor de aer

flori de zăpadă redefinesc

harta zborului

conturată de aripa unui flutur de gheaţă

inima

inima

se prăbuşeşte peste cupola

sculptată-n răsăritul unui mugur de cântec

pe portativul…