Hidalgo

[Rădița Răpeanu]

De m-ai pierdut Iubire, ne-om poticni în plâns

De  vrei să fii cu mine, o eră nu-i  de-ajuns,

N-ai timp să mă adulmeci și nici să desfășori

Coconul de iubire, n-ai timp să mi-l măsori

 

Dar dacă de cu seară, mă chemi din roșii zări

Iubire, mă destramă  pe țărmul unei mări !

Zglobie mi-este mâna, în alge te cuprind

În ochi nemărginirea, cu care mi te-ating

 

Și lasă peste mine, mareea-ți înspumată

În  valuri pribegite, revarsă-te  odată

Te-oi  dănțui prin râuri, ți-oi arăta izvorul

Tămăduindu-ți, tirsul, îți voi simți fiorul

 

Naiadă și femeie, răsplată îți voi face

De-nșir'te mărgarite, vei ști, a le desface

De vei străpunge-afunduri, eu voi sui pe val  

Ți-oi ocroti-n adâncuri, scheletul de coral

 

Și obosit în sarea, dorinței, înspre-aval

Mirajul  însetării te va purta spre mal

Inchis înspre odihnă, în scoica de opal

Să mi te-aud, Hidalgo, gemând gerundival

[Rădița Răpeanu]

Mulțumesc, Doamna Sofy!

Drag, din toată inima, Rodica ! :)))

[Sofia Sincă]

Rodica, un salt uriaş ai făcut cu această poezie. Ai respectat canoanele prozodiei, chiar dacă nu întru totul... mai ai unele rime nu chiar perfecte. Dar ai mesaj şi muzicalitate.

Felicitări! Semne bune.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Nuța Istrate Gangan]

Naiadă și femeie, răsplată iți voi face

De-nșir'te mărgarite, vei ști a le desface

De vei străpunge-afunduri, eu voi sui pe val  

Ți-oi ocroti-n adâncuri, scheletul de coral

{traiasca vesnic Marea Neagra
ea patul celor temerari

cum tremura tot ea sub pleoapa 

nevestelor de marinari (AP)}