gimnastici - liniştea detaşării

[Elena Şerban]

se scrie mult

foarte mult
la fel de mult cum se pictează

cum se fotografiază
o adevărată industrie artistică

e frumos
aproape că ai avea nevoie de două zile în fiecare zi
pentru a citi şi vizualiza tot
în ideea de a" ţine pasul"

de câţi paşi e nevoie să compui unul?

decid că viaţa nu îmi ajunge să fiu aplaudac la nesfârşit
mă retrag să admir un minim de creaţii şi creatori
năvălirile de "doruri" sunt cuţite cu două tăişuri
îmi amintesc spre norocul meu că am mai trecut prin sita asta
cititorii evoluează

compun un echilibru

eu nu am voie să cânt imn iubirii
mi se arată oglinda şi mi se spune "pas"
ochei (iubesc să spun aşa)
îmi impui să îmi transform fiinţa interioară privindu-mi exteriorul
îmi furi sinele

folosindu-te de tehnici
ochei (ador să spun asta)
citesc în alt spaţiu şi suntem "chit"

sinele meu sunt eu

nu mă poţi tălmăci
rupi firimituri şi le înfloreşti
sunt ceea ce preţuiesc
am mers totdeauna pe cărări nebătute

înlocuiesc lipsa de inspiraţie cu tăcerea
în tăcere e o linişte creatoare
zarva are în ea ceva alcoolic
nu rezist şi iau uneori porţii mici
cunosc euforia după un singur păhărel

îmi prind degetele în uşa iubirii de oameni
cred

arăt asta

uitând mereu de stupoarea ce mă cuprinde
atunci când cu atenţia înfiptă în zâmbetul măgulitor
privind în ochii şireţi

crezând că-mi împărtăşesc bucuria
îmi strâng mâinile în uşa poeziei
alungând romantismul

detaşarea îmi reaminteşte de foi rupte pentru începuturi pe "curat"

[Elena Şerban]

:)) multumesc Angi, nu ma asteptam!! :))

apoi mai obosim dupa corvoade istovitoare de unde putere... multumesc Iris!!

[Nădejde Angelina]

M-am regăsit din nou Emilia! Mi-a plăcut! Felicitări!

[Elena Şerban]

Vai, da Coza, nu ştiu ce spuneţi acolo... Să fii modest e de bine? Sunt în această lume virtuală cu scrieri de doi ani, timp în care nu am mai citit, spre ruşinea mea şi indignarea minţii mele, nimic în afară de ceea ce se scrie pe site-uri, parţial, căci nu prea am timp. Mi s-au găsit multe afinităţi cu poeţi consacraţi pe care abia cu acea ocazie i-am descoperit. Chiar dacă afirmaţia mi se va întoarce bumerang eu tot nu pot spune altceva. Începutul e mai uşurel, ca preludiul, nu intrăm agresiv, ne plac finalurile în forţă!

[Elena Şerban]

Vasilisia, nuş' ce-ţi place! Mă voi gândi, acum nu mă pot concentra, nu vezi că fac gimnastică?! Mercic!

[Elena Şerban]

Valentin, e doar un modus-vivendi! Mulţumesc!

[Elena Şerban]

Sofy trebuie să o iei de pe feisbuc, de acolo vin aceste concluzii, gânduri, vederi sau cum să le numesc. Acolo m-am retras într-un moment de cumpănă pe o pagină efemeră. Pentru moment nu iau decizii, mă rezum la gimnastică, trebuie să am acele clipe de linişte care să-mi permită vizualizarea din afara lor, adică să mai fac niscaiva muşchiuleţi pe la creţişori! Ochei? (ador să spun asta)... :)) mercic

[Ion Lazăr da Coza]

am mers totdeauna pe cărări nebătute :))) Un critic veritabil ți-ar găsi afinități cu o duzină de poeți consacrați... Cărțile se scriu din cărți! se spune. Însăși Biblia e apocrifă 90%.

Dar e bine că suntem modești.

Începutul e plat spre banal. Continuarea e furioasă, și dă bine.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Îmi place, dar e proză. :)

[Irimia Valentin]

Eu cred ca inlocuiesti continuu tacerea cu sarbatoarea inspiratiei

[Sofia Sincă]

Această ''gimnastică'' a dimineţii este proză curată. Mai bine ai scrie sub formă de proză, cu punctuaţie şi ar fi ''ochei (ador să spun asta)'' :)).

Mie îmi place cum sună... dar nu ştiu de unde s-o iau.

Sofy