așază vorbele cu fața înspre zid
zidul tău
o durere în piept
de care nu se mai molipsește nimeni
eu
privire atârnată între da sau nu
tu
lumina între eu si tu
după un somn lung
sculptezi aripi sub gene
și împingi agale șoapte
la nunta florilor de salcâm
poteca urcă șerpuind
povestea începe
veșnicul tablou rămas mat
își vindecă pictura
partea mea din tine
în acest timp
se revarsă
la umbra unui măr
Adaugă un comentariu
Multumesc ingeras... sunt foarte fericita sa te stiu aici alaturi de mine...esti intre prieteni...te imbratisez cu drag
Gândul tău e curat, cald şi bun, dragă Maria! Te citesc cu bucurie şi plăcere, de fiecare dată...
multumesc frumos da Coza, cu drag
O poezie a „luptei” dintre el și ea. Frumoasă.
da Coza
d-na Veronica, multumesc din suflet, am reformulat...cu drag
multumesc Miha, cu drag
atentie la "începe povestea"
Bun poem, sensibil si cu imagini frumoase.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE