Gânduri

[Monica Pester]

Trăiesc în cercul timpului meu,

Din acest univers intangibil,

Mă doare clipa, sufletu-i greu,

Aripi se frâng, invizibil.

Cuvintele zac, risipite pe câmp

Inutile și seci, fără soare,

Arse demult, în creierul tâmp,

Ostenit de lungă-așteptare

Și nu mă găsesc nici îngerii mei,

Strig din plămâni pe tăcute,

Nebună  coasă, vrei să mă iei

Dar zilele nu-mi sunt trecute.

Anii rămași erup în cascadă

În crucea de piatră  cobor,

Greu să ating vârful de spadă

Al vreunui promis viitor.

Clepsidrele sparte, fără nisip...

De ce-or fi în lume războaie?

Gânduri mă macină, stereotip

Și norii se-ncruntă a ploaie.

[Vasilisia Lazăr]

Excelent poem! Felicitări, Monica!

Dacă ai schimbat în strofele celelalte, primul vers, pune și aici la fel, cum ți-a sugerat și Grig: Clepsidrele sparte, fără nisip...

Fără pauză înaintea punctelor de suspensie și fără pauză înaintea semnului întrebării. Am obosit de când îți tot spun să renunți la aceste pauze, și în texte, și în comentarii. Habar n-ai tu cât de mult dăunează edtării și imaginii aceste spații lăsate greșit. E chiar atât de greu să verifici înainte de a posta?!

[Monica Pester]

Exact cum spui , Grig, a fost varianta inițială!  Am modificat pentru ca mi s-a părut ca nu se încadrează ca lungime în formula întregii poezii din pdv al prozodiei.

Îți mulțumesc tare mult pentru vorbele frumoase  ce-mi par mereu o melodie  !

[Grig Salvan]

Îmi place mult acest ritm prozodic adoptat. Iar tonul elegiac deasemenea. O confesiune calmă și o melancolie caldă. Uneori îmi pare totuși că lipsesc unele silabe care nasc pauze accidentale. În chiar primul vers ar merge „trăiesc în cercul timpului meu”. Unele cuvinte ar suna mai bine articulate: „Cuvintele zac, risipite pe câmp” sau „Clepsidrele sparte, fără nisip...”. Sau în versul întâi din strofa a treia ar merge „Și nu mă găsesc nici îngerii mei”. În pofida acestor mici imperfecțiuni poemul e o mică bijuterie lirică „de pus la rană”, cum se spune.