Fier

[Simion Cozmescu]

lucrurile îşi vedeau de rostul lor
nu mă băgau în seamă prezenţa lor ţinea de absenţa zeilor
fuga acestora din piepturi  
precum  o lună stricată agăţându-se de mirişti
cu salturi şi icnete răsfirate
verbele zburau în liniştea unor substantive circumspecte
dar în general totul se desfăşura haotic de limpede
morţii nu aveau loc să îşi facă semnul crucii în sicrie
viii mai simulau o vreme acea minimă frica de moarte
plângeau pe un obraz totdeauna al celuilalt şi zâmbeau
în lungirea din colţul gurii acelui acelui altui străin
dar nu asta conta
absenţa zeilor asta apăsa apăsa pe sufletul pus
între oase

*
năvală lucire a mării rupând din carene
catarge sclifosite temătoare de ape
porturi alambicate într-un scrâşnet fioros
rechini respirând prin fiecare victimă
materia neagră necontabilizată
rupând din suflete celule mareice
pierdere a conştiinţei pe fiecare val surfing de reîntoarcere

*
fierul acela care mă străpunge de la subsuoară în piept
poalele muntelui vorbindu-mi în ape şi umbre şi vânt silhui
vârstele mele nesigilate în  femurul  ca un palimpsest
sunt oştean lucind sub lacrima mamei unuia dintre cei ucişi de mine
ascund acea lacrimă în ultima mea respiraţie
o ceaţă pe umărul acelui  ucigaş de zei
pe care încă îl aştept să mă reînvie




 

[Ion Lazăr da Coza]

Stare (pseudo)metafizică, browniană, fără reper, așteptându-l parcă pe... Godot. 

da Coza

[Sofia Sincă]

Să înțeleg că suntem în epoca fierului? Zeii, mai ales lipsa lor, pe care o remarci de câteva ori, haos și animale fioroase. Un tablou de film horor. Un vis urât, mai curând un coșmar.

Desigur imaginația poate sugera și o apocalipsă, întoarcere în timp.

Am citit cu interes.