Febre

[nicolae vaduva]

 

E parcă sărbătoare şi-am câştigat la loto

de mă arunc bezmetic în cel mai trendy bar,

ajută-mă, c-aş vrea, din whiski, azi, să scot o

lacrimă  înnodată  cu aripi de nălbar.

 

S-o beau printre sughiţuri şi să mă-aşez, domol,

că am sub talpă jar din cel mai fin mangal;

mi s-a lipit cămaşa pe trupu', acum, matol

şi ochiul de departe-mi sclipeşte-n foc  bengal.

 

N-am nicio altă şansă, lipsit de-alternative

mă fierb în sucul propriu cu nouă mirodenii,

sunt de acum remorcă la trei locomotive

care-şi ascut sirena în serile de denii...

 

te rog, să-mi scoţi butonii blocaţi dintre vedenii

şi pregăteşte-mi, totuşi, salata de andive.

 

[Rădița Răpeanu]

Remarc originalitatea versurilor, linia cursivă a prozodiei sporește farmecul, iar sfârșitul poeziei saltă întreaga creație! Felicitări!

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie dionisiacă, plăcută...

Se poate șlefui.

da Coza

[Valeria Merca]

Singura sesizare e cea cu măsura versurilor, despre care a amintit şi Melania. Într-adevăr stilul în care scrie nicolae văduva e inconfundabil: măreţia metaforelor, profunzimea mesajului transmis şi nota distinctă de umor presărat! (ultimul vers, s3, care-şi ascut sirena în serile de denii... eu aş înlocui care-şi ascut sirena în serile cu denii...)
Încântată!