Eu oltean sunt, dar hun fusei

[nicolae vaduva]

Eu sunt un fel de pui de hun,

Că niciun drum nu mă înclină,

Îmi trece zilnic prin plămân

Un cal de stepă fără splină.

Am fost purtat în sac, ascuns,

De tatăl meu stârnind pustiu,

Când apa morții l-a ajuns

Cu cal cu tot,  aici, pe Jiu.

De-atunci îmi sună-a nechezat

De mânji, din munții lumii, breji...

Pe malul apei l-a lăsat,

Plângându-l, oastea de viteji.

Purtat în șa de vânt nebun

M-am tot întors din toate cele,

Că sunt un fel de pui de hun

Cu Jiul lacăt vieții mele

Și-aud, prin somnul ancestral,

Galopul hoardei mele-n mal.

[gina zaharia]

Admirație, pentru toate postările! 

[Ion Lazăr da Coza]

În titlu, înaintea conjuncției dar, se pune virgulă. De altfel și în text lipsesc câteva.

Interesant arbore genealogic. Realizat artistic.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Istoria ne spune că un grup de huni s-ar fi stabilit în vestul Olteniei, așa că poezia d-voastră, precum și sentimentele care vă încearcă uneori sunt pe deplin justificate. Mi-a plăcut mult.

Stimă,

[Sofia Sincă]

Interesant şi plăcut portret de oltean. Dar nu prea ştiu dacă hunii au stăpânit Oltenia... Ştiu că ei au rămas prin Câmpia Panonică, adică în Ungaria.

Poezia este frumoasă, deşi mai şchioapătă pe la rimă.

Am citit cu plăcere!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

la lăsat/l-a lăsat.

Frumos, năvalnic vers! E ciudat totuși: un oltean legitimându-se ca hun, chiar dacă metaforic! Oricum, mi-a plăcut !

[chindea maria elena]

.....nu-ș cum aproape că ti crez - îmi sună un galop în sânge:))) ...