Ecoul unui cântec

[Mihai Katin]

Aud foşnirea ploii prin a mea fiinţă,
Cuvintele-mi sunt tremurul de iarbă,
Cu buzele de huma noaptea oarbă
Curge vocalic in miez de  conştiinţă.

Sunt oglindirea apei ca un vis,
Din vorba ei îmi aflu alinare
Şi de departe zvonul cel de mare
Îmi spune că am propriul abis.

Aud cum ploaia urmele îmi fură
Şi trec prin mine fiinţări albastre
Ce îmi vorbesc de amăgiri sihastre
Şi de lacustrele iubiri ce ne conjură.

Sunt doar secundă unui nor hoinar,
Conturul meu de apă e un semn
În care steaua îşi propteşte lemn
Pe care nu  e scris un nume clar.

De mâine voi mai picura pe la fereastră,
Sau voi mai fi în miile de cercuri
Ce îţi fac semn că încă te mai bucuri
De ploile râzând în urma noastră...

[Mihai Katin]

Am revizuit poemul   și  sper într-o  forma mai   acceptabila,oricum mulțumesc mult pentru   sinceritatea si  onestitatea comentariilor!

cu  toată prețuirea!

[Vasilisia Lazăr]

S-a cam spus ce era de spus... Versurile acelea două trebuie revăzute, strică ritmul. Am remarcat și eu gerunziile. :) Când trecem un text prin programul de diacritice, trebuie să-l revedem. Eu scriu direct cu diacritice.

În rest, frumos.

[Chris]

se simte ecoul mai ales in ultimele 2 strofe, aici este semnul intrebarii a fi sau a nu fi

citit cu placere,

[Valeria Merca]

În general, rimele cu verbe la gerunziu nu sunt cele mai fericite. Dacă veți reciti textul veți vedea că aveți diacritice lipsă sau în plus. Versurile „Şi de lacustrele iubiri ce ne conjură” și „De mâine voi mai picura pe la fereastră”au 13 silabe față de celelalte în care avem 11. Nu-i o greșeală atât de mare, câtă vreme ritmul s-a menținut. În rest, frumos. Strofa 2 mi-a plăcut în mod special.

[Sofia Sincă]

Ecoul trist, dezamăgitor dintre a fi și a nu fi. Nevoia de identitate și iubirea ca imperativ al fiinţei umane reverberează conștiința.

Cam multe gerunzii am de reproșat și o eroare, prim în loc de prin.

În rest o poezie lucrată, o poezie frumoasă.

Sofi