Dorul meu de Eminescu

[C.Titi Nechita]

Dintre dorurile toate

Ce ne bântuie ființa,

Unu-i cel ce ne străbate

Întru toată conștiința.

 

Altu-i dorul dragii mele

Printre flori de sânzâiene

Ce adună zori de stele

În săruturi de sirene.

 

Altu-nlănțuit de umbre

Cu miros de tei și ambră

Schimbă zările mai sumbre

Și le pune în penumbră.

 

Unu-i dorul cel de mine

Rătăcit în altă viață

Ori prin nopțile senine

Pus acolo ca prefață.

 

Doruri vin de orișiunde

Să tot bântuie lumescu’;

Printre ele se ascunde

Dorul meu de Eminescu.

 

El e cel ce ne îmbracă

Cu a vieții nemurire

Și tot el ce ne dezbracă

De a noastră rătăcire.

 

El e cântul, el e graiul

Și a noastră împlinire,

El e focul si vătraiul

Ce ne scormone-n găndire.

 

El e-a dorului simțire

Și a noastră moștenire!

[C.Titi Nechita]

Am luat aminte de consemnările d-stră pentru care mulțumesc frumos, drept pentru care am operat și unele corecții, doar că voi mai lucra la rima ,,ambră" cu ,,penumbră", iar  versul ,,El e-a dorului simțire", înclin să rămân la varianta postată și de aceeași părere cu d-na Amanda Spulber.

Mulțumesc frumos tuturor celor ce au lăsat un semn! 

[Mihaela Popa]

frumos!

Lisia v-a semnalat, pertinent, câteva scăpări

[Chris]

frumos omagiu!

[Amanda Spulber]

Vasilisia, scuze că intervin, dar nu-mi sună bine "el e-al dorului simțire". Simțirea e a dorului, nu el în mod direct. El e simțirea, care la rândul ei este a dorului. Dacă zic "el e iubirea mea", inversat voi spune "el e a mea iubire". Greșesc în acest raționament?

[petrut dan]

Da, o moștenire unică de care trebuie să fim mândri și responsabili, cu drag!

[bolache alexandru]

Un omagiu adus marelui poet...

[Vasilisia Lazăr]

Corect este dragii mele și nu dragei mele.

Ambră nu prea rimează cu penumbră. :)

El e-a dorului simțire - El e-al dorului simțire

Dincolo de cele semnalate, un omagiu frumos, un dor pe care ar trebui să-l avem cu toții. Dorul de Eminescu.

[Mihai Katin]

 

El e cel ce ne îmbracă

Cu a vieții nemurire

Și tot el ce ne dezbracă

De a noastră rătăcire.   prefer  acest   catren  ca  un  corolar   al   poemului  langa   care  adaug doar  o   rugaminte,sa ascultam  Poetul:

“Alte măști, aceeași piesă.
Alte guri, aceeași gamă.
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.” – Glossa

[chindea maria elena]

„El e cântul, el e graiul

Și a noastră împlinire,” - personal, cred că limba noastră n-ar mai fi fost aceasta fără Eminescu. Și noi, ca nație, cu bune și rele, n-am mai fi fost azi în istorie fără el. Asta dincolo de poezie. Cred că și-a pus o amprentă de neșters asupra spiritului acestui popor! Putem să-i acceptăm sau nu forma de curgere poematică, dar ceea ce ne-a impregnat el la nivel de spirit, nu putem să repudiem, cum nu putem repudia razele soarelui care ne hrănesc corpurile energetice!  Nu putem decât să ne plecăm fruntea și să aducem omagiu o lacrimă și-un zâmbet!