dincolo de timp

[petrut dan]

lucrurile pe care uit să le fac se răzbună

precum o îmbătare nu de vin ci de ploi liniștite în ape

pentru care aș întoarce spatele lumii, trupului tău

din ce în ce mai aproape

 

stelele pe care nu le cunosc se răzbună și ele

e ziua primului îmi e dor dintre oameni

după cartea pe care muma o împlinește la războiul ei de țesut

cu lacrimi ce trec prin haină și mă ard până la piele

 

nopțile în care nu te iubesc se răzbună

și-și cer dreptul la viață

eu mă recunosc însetat de cerul albastru,

întinsul, 

și-n multele goluri de aer, de ceață,

mă las copleșit de trecerea morții cât vezi cu ochii zăpezi

atât îmi e drag sufletul tău,

necuprinsul!

 

[petrut dan]

Lisia, ai dreptate, iubirea este, probabil, așa cum ai descris-o atât de poetic și sigur nu se va sfârși niciodată, iubirea ne va însoți mereu, oriunde și în orice condiții pentru că nu se supune niciunei reguli umane sau constrângeri având în vedere esența ei divină, iubirea transcende timpul, spațiile, indiferent de cultură sau nivelul educației, este aceeași chiar dacă fiecare o manifestă în mod personal și asta înseamnă tot o dovadă a iubirii faptul că se lasă modelată în mod individual, dar păstrându-și calitățile universale și unice! Îți mulțumesc pentru comentariul deosebit, pentru frumosul pe care îl adaugi scrierilor mele și mă bucur de faptul că din acest punct de vedere suntem/gândim la fel, cu drag, my lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Dincolo de timp... Ce e, de fapt, dincolo de timp? Dincolo de timp este eternitatea. Doar ea e necesară și suficientă pentru iubire, acel sentiment care nu dispare și nici nu se destramă, care nu cere nimic, dar oferă totul. Care nu se termină, nu se consumă și nu ajunge la capăt. Care găsește mereu o cale și niciodată nu greșește. Care se cere trăită chiar și dincolo de timp...

nopțile în care nu te sărut se răzbună

și-și cer dreptul la viață

eu mă recunosc însetat de cerul albastru,

întinsul, 

și-n multele goluri de aer, de ceață,

mă las copleșit de trecerea morții cât vezi cu ochii zăpezi

atât îmi e drag sufletul tău,

necuprinsul!

 

Dan, ești un bun cunoscător al firii umane și al paletarului de emoții pe care sufletul îl ascunde. Nu folosești construcții încărcate și obositoare, dar creezi momente și imagini care pot naște adevărate tsunamiuri în inima și mintea celui care te citește. Mie, cu siguranță, mi-au trezit...

Sublim poem de dragoste!