din zori și din flori de lemn dulce

și cad zăpezi

din nordul adâncului meu plin de tine

și-ți trec cu mâna prin păr nu cumva să le pierzi

să ai și tu un motiv- primăvara ce vine

cu flori de lemn dulce pe umăr

și gustul lor moale de parcă s-ar trezi dintr-o lungă visare

mă-ntrebi dar nu stau să le număr

atâtea-s de multe și rupte din soare

se-apleacă în ușă cu firul gingaș

încet ne cuprinde și parcă alungă tot răul din ceață

și văd cum pulsează dorința pe-un umăr golaș

iubirea ta când mă-ntoarce la viață

                              *

nu-i așa că o să mă ții strâns de mână

de parcă m-ai pierde

în iarba cea grasă a vitelor ce pun iarna pe fugă și albă și verde

și poate ai plânge un timp ce-ar părea că te-amână

cu ochii spre locul de unde se aude șuierul lunii de fiară

eu îi cânt morții tale s-o doară

                              *

atunci când te iau nu o dată în brațe

să nu facem focul nici dragoste-n somn nici ceartă de om

iubirea ne vrea totdeauna la fel ori din dumnezeu ori din ațe

și ploaia nu ne trece de umeri nici măcar c-un atom

                              *

și cad doamnă zăpezi

de parcă nu s-ar fi întâmplat niciodată

să-ți trec cu mâna prin păr atât de firesc să primești să te crezi

femeie frumoasă și tânără, iată!

 

Vizualizări: 293

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 14, 2024 la 7:42pm

Nikol, mulțumesc pentru trecere și aprecieri, cu drag!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Martie 13, 2024 la 10:52pm

Un cântec-descântec, o declarație de dragoste ce vrăjește la fiecare pas! Superb!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 12, 2024 la 12:03am

Gabi, mulțumesc de trecere și semn, cu prietenie!

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 11, 2024 la 11:31pm

Alex, ma man, mulțumesc de trecere și semn , cu prietenie !

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Martie 11, 2024 la 8:53pm

Un text superb, copleșitor, o poezie de dragoste ce te poate readuce la viață! 

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 11, 2024 la 2:56pm

Chris, cu plăcerea de a te regăsi în pagina mea!

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 11, 2024 la 2:55pm

Domnule Grig Salvan, onorat, mulțumesc, cu stimă!

Comentariu publicat de petrut dan pe Martie 11, 2024 la 2:55pm

Maria, îți mulțumesc pentru comentariul tău deosebit și limbajul poetic , ''ca o simplă, dar deloc simplă trecere a mâinii prin păr'', te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de Chris pe Martie 11, 2024 la 8:23am

superb text!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Martie 10, 2024 la 4:06pm

Gingașă declarație de dragoste. O lectură plăcută.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Datoare ploii a lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii a lui Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de ovidiu
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Datoare ploii a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dialog a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Dialog a lui Ana-Maria Butuza
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dialog a lui Ana-Maria Butuza
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tot ce simt și ce-ating este viu a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Braconaj a utilizatorului chindea maria elena
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 12 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sunt singur, Doamne... a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem nimănui a utilizatorului Tudor Cicu
cu 18 ore în urmă
ovidiu a postat discuţii
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru paparuz adrian
ieri
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru chindea maria elena
ieri
Utilizatorului Jeler Eleonora Maria îi place postarea pe blog Gândurile a lui Dumitru Mocanu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor