din evul mediu

[miodrag radanov]

știu lucruri pentru care aș băga mâna în foc

dacă ziua nu ar pretinde atâta atenție

din partea estului vin caravane cu cărți pe care nu le-a citit

nimeni

dintre prietenii mei nu învață să ierte

iubirea-primul semn că luptăm în continuare

cu timpul

am devenit leneș și imun la băutură

nu-mi place să stau pe trotuarul îngust din fața bisericii

porumbeii își găsesc plăcerea să facă în așa fel încât viața să pară mai ușoară pentru noi

oamenii

războiul nu are același înțeles și nici aceleași costuri

de exemplu eu nu stau la coadă la pâine

îmi satur cățeii cu plimbări lungi de-a lungul caselor părăsite

cerul este atât de sumbru încât nici ei nu mai întreabă

de mâncare

citesc o poveste din evul mediu

când oamenii mureau de ciumă și dumnezeu părea că nu înțelege

logica oxigenului consumat

degeaba

preotul vorbea crucilor

cei rămași se ascundeau în cârciumi de ploile acide ce obligau pietrele să vorbească

iar dacă cineva întreba cine știe să cânte

întunericul își făcea de lucru în paharele golite de curând

și asta doar pentru că moartea avea trebuință

[gabriel cristea]

Un poem deosebit, cu adânci reverberații meditative. Felicitări, domnule Miodrag Radanov! Hvala na lepom čitanju!