cu tălpile goale

[Laurenţiu Belizan]

intoxicaţi de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri
el era un fel de Rasputin
îmbrăcat în jeanşi şi sacou
ea o divă de cartier
înaltă / într-un cocon străveziu de feromoni
bombardat de o radiaţie cosmică a tristeţii

când se întâlneau axa pământului se înclina puţin
şi creştea al cincilea anotimp
palmele lor se căutau oarbe
fiecare deget purta alt nume
aer apă foc metal pământ
el sărea uneori într-un picior
şi striga din toţi rărunchii:
bughi mambo rag
şi trotuarul era o nicovală / cerul un baros
sufletele deveneau pojghiţe de aur cu care poţi îmbrăca un grup statuar

plouă
privesc mişcările ciudate ale apei pe geam
mă apropii
te infioară gândul că simt ce se întâmplă în tine
în curând vor reuşi să cloneze un mamut din permafrost

nu demult stăteam de vorbă şi lumea era o apă curgătoare
noi o bulboană
ceva / oare ce? / ne trăgea în sus şi în jos
ieşeam cu greu
sorbind neantul cu înghiţituri cuantice
ştiu / pupila se dilată citind asta
mirarea se ridică precum un dirijabil cu prea mult heliu injectat in vintre
si mai este atingerea aceea numărată în pixeli
styluxul / degetele atinse din întâmplare / un tremolo în miez de noapte

nimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
şi toţi marinarii din Odessa nu ar fi putut-o trage
i-am spus:
nu mă fotografia / nu-mi furaţi privirea!
adevărul suferă de un sindrom paranoid
de partea cealaltă nu e virtutea / e libertatea
cântă-ne maestre!
striveşte-ne între cutele acordeonului
mugurii nu orbesc niciodată

[Ion Lazăr da Coza]

Ticălos de frumoasă această poezie!

da Coza

[gina zaharia]

am senzația de deja-vu

lumea aceea curgătoare era un ac prin care treceau mugurii,  și ei paranoici

acordeonul urca spre înălțimi, o simplă/singură fotografie ar fi acoperit o jumătate de cer

aaa, tot mai cântă?! maestrul ești (și) tu!

prețuire!