Se-nnoadă gânduri într-un pahar cu apă,
În grele ceasuri sufletul ni-l cere.
Precum luceferi beau nectar din sfere,
Din ele-n taină visele se-adapă.
Când vede unda, omul e cucernic
Şi sete-i e de-un plin de bunătate.
Iar când iubirea-n inimă îţi bate,
Eşti ca un astru, luminând puternic.
Şi-n ceasu-n care muze ne mai scapă
Din univers fărâme de eresuri,
Ne-nvredniceşte viaţa cu-nţelesuri.
Un nimb în crez, cuvânt, iubire, apă.
Adaugă un comentariu
Nu știu cum a fost, însă acum e bine. Asta contează. Citit cu drag!
Acum a bine.
Am fost în vacanță la Mediterana. Vacanță în care am văzut și Roma, parte din ea. Am văzut cele mai importante obiective turistice, monumente arhitectonice, arheologice și Vaticanul, desigur Capela Sixtină. Am văzut locul de unde a plecat arta europeană.
Vă mulţumesc! Sugestiile dumneavoastră mi-au fost utile ca întotdeauna. Am observat o perioadă absenţa dumneavoastră cu un dram de îngrijorare, dar m-am liniştit când am primit răspuns de la doamna Suciu, că eraţi într-o vacanţă la mare.
Eu aș mai face următoarele modificări:
După apă, din primul vers aș pune virgulă.
Din ele-n taină visele se adapă. - Din ele-n taină visele se-adapă. sau Din taina lor și visele se-adapă
Şi când iubirea-n inimă îţi bate, - Iar când iubirea-n inimă îţi bate,
Nimb sădit în crez, cuvânt, iubire, apă. - Un nimb în crez, cuvânt, iubire, apă. Și se reduce o silabă care e în plus.
Nu trebuie să renunțați la poezie, are temă plăcută, mesaj meditativ.
Cu drag,
Sofi
Am încercat să lucrez ca să îndeplinească metrica. Sper să îmi fi reuşit.
Vă respect opinia şi voi încerca să corectez acolo unde versul şchioapătă. Dacă nu voi reuşi, voi renunţa la ea.
Notă: Dacă abordăm, de bunăvoie, poezia în formă fixă, normele acesteia trebuie să ni se pară o provocare, nu o corvoadă – altfel, avem versul liber la îndemână!
Am reținut ultima strofă.
da Coza
Vă mulţumesc pentru precizări, aprecieri şi de popas! Am să încerc să schimb, atât cât pot, ritmul.
Legat de metrică. Actualmente, mulți poeți și nu numai, nu mai pun accent pe metrică, ritmul fiind mult mai important. Întâlnim poezii cu metrică aleatorie care însă ”curg” lin. Aceasta se datorează respectării cadenței. Nu dezvolt tema că ar însemna să scriu prea mult, dar cu siguranță, colegii înțeleg ce vreau să spun.
În poezia de mai sus am remarcat unele schimbări de ritm, controlabile dacă se intră în cadența dorită, mai puțin însă la ultimul vers, la ”Nimb”.
Cu drag, domnule Suchoverschi!
Și eu sunt pentru prozodie corectă, la poezia cu vers clasic. Altfel ne împiedicăm la fiecare vers și nu mai putem urmări nici mesajul. Eu mă mir (v-am citit comentariul, unde de fapt am găsit și un pleonasm, prefer mai bine) de poeți consacrați care să spună că metrica nu este importantă la versul clasic. Dar nu vă contrazic.
La această poezie sunt versuri de 11 și 12 silabe, așezate la întâmplare, ritm schimbat, bineînțeles. Pentru simetria ritmului este de preferat 10-12 silabe sau 11-13.
Mesajul este interesant, dar pentru mine fără prozodie corectă poezia este incompletă.
Dar am citit cu plăcere,
Sofi
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE