Copacul meu drag

[gina zaharia]

Ți-am pus felinare pe ramuri uscate
Și pasăre-am fost într-un timp otrăvit, 
Ți-am șters ochii verzi de stele ghimpate,
Copacul meu drag, de când ai orbit?

Mi-ai fost fereastră cu noaptea pe umeri,
Prin tine-am zărit primăveri ce s-au dus
Către zarea-n care-ai uitat să mai numeri
Câți vânători au pornit spre apus.

Pe-un vrej de tăcere și ace mănoase,
Haiducul din tine în munți s-a pitit,
Ți-e seva bogată în flori de mătase.
Copacul meu drag, de ce-oi fi orbit?

Mâinile mele de iarbă sărată,
Se-ntind spre lumină, se umplu de spini;
Și-mbracă, de-acum, pădurea furată,
Prin care-a trecut un sat de străini.

[Tudor Cicu]

O poezie frumoasă care mai cere să revii la ea. Cel puțin ultimul vers (mi se pare forțat din cauza rimei?) După un timp sunt sigur că vom așeza altfel, la suflet, copacul tău drag. Cred că încă simte toporul lui Lopahin îndreptat asupra lui. Fă-l să cânte ca un stradivarius. Trebuie să cânte.