Niciun cuvânt.
Clopotul bate la ora exactă,
în palmă am adunat dimineţi ninse în Ajun de Crăciun,
două, trei s-au furişat spre apus,
ninge – taina sfârşitului spre început.
S-au despletit stelele de atâta tristeţe în fâşii de dor,
am lăcrimat pe ziua de mâine,
steaua-mi colindă sufletul rezemat pe-o creangă de brad
împodobită cu beteală argintie.
***
Niciun cuvânt.
Dincolo de mine e liniştea zăpezii,
paşii se pierd spre toamnă,
voi lăsa urme doar pe hârtia vieţii,
şi va ninge iar în Ajun de Crăciun,
pe crenguţa de brad voi atârna bucăţi de stele.
Timpul îmi bate in geam, prietenos sau nu,
îl ignor, se face întuneric,
şi nu mai văd zăpada ce-mi troienea aşteptările,
Doamne, în Ajun de Crăciun, aştept Colindul!
Adaugă un comentariu
Frumos!
Da, foarte frumoasă!
va multumesc mult
în fâşii de dor Mi se pare balast.
Amândouă poeziile de astăzi sunt bune, deși-s cam monotematice.
da Coza
Aceasta parcă e o continuarea a celeilalte pe care am citit-o. Ajun de Crăciun, la fel de trist, ninge cu aşteptare, cu singurătate, cu lacrimi. Aş zice că titlul nu concordă cu conţinutul poeziei. ''Aştept colindul'', poate, dar nu se referă deloc la colindul vieţii. Dar este doar părerea mea.
Am citit cu plăcere, Sofy!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE