Cioplesc cu dalta-n litere de-aramă,
Sperând să-naintez mai mult de-un cot
În trupul cald al verbului, să-not
Spre locul unde seva lui mă cheamă.
Înjgheb umil un soi de Barbă-Cot,
Ce tropăie mărunt în caligramă;
Un pui de cerb, rebel, se bagă-n seamă
Şi-n dreapta lui răsare un… enot.
Cu pensula din slove, fac retuşuri,
Mânat de râvna lui Apollinaire;
Extrag şi raze boante din gheţuşuri –
Sar aşchii-n ploi în jocul auster.
Smulg din cuvânt chiar două-trei arcuşuri;
Pe coala surdă versu-i grănicer.
Adaugă un comentariu
Și io mai vreau!)) Nici nu știu ce să scriu să arat cât îmi place, un poem unitar, slefuit pănă la ultima respirație, seducător precum o fulgurare subtilă în acest spațiu literar, este primul poem semnat de dvs pe care îl citesc promit să revin!
Admirație!
Chiar îmi era dor de poezia ta, Camelia. Am mai citit pe facebook, dar, aici, are altă rezonanță. Bine ai revenit! Se vede că ai cioplit cu măiestrie! Ca de obicei, o poezie bună, scrisă de o pană sigură și abilă. Mai vreau!
Bine te-ai reîntors aici, dragă Camelia, cu acest sonet scris cu măiestria-ți caracteristică.
Pot chiar să mă laud că am o carte întreagă de astfel de sonete, pentru care îți mulțumesc!
Te îmbrățisez!
Mi-era dor! Excelent sonet!
Mulțumesc!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE