Ciclul

[Costel Pirlogea]

Ard în mine lacrimi acide

în genuni spiritu-mi frâng
văzând speranţa

când înfruntă fatalitatea
prin subiecte de rând

Răscrucea-n cruce

transformăm cândva
absolut singuri, unici,
sperând să revenim înapoi îngeri,
sortiţi reluării ciclului pierdut.
Noian de iluzii, speranţe, dorințe:
în noi  crucea Golgotei arde;
în puhoiul de lume ce nu ne strigă pe nume
o ducem făcând planuri pentru curând
Lumina albă spre care ne îndreptăm
  există parcă dinainte în noi
de când ne-am împrăştiat în ciclul trecut,
printre vise şi nori.

[Ion Lazăr da Coza]

Reîncarnare... metamorfoză... avatar... dar nu. Nu prin ambiguizare se obține poezie, ci prin sugestii/simboluri. E o diferență delicată. Prin perseverență și studiu se poate deprinde cât de cât - nimeni n-o stăpânește pe deplin...

da Coza

[Sofia Sincă]

O încercare de poem cu vers liber, un exercițiu. Măcar aici avem mesaj: ciclul crucii purtate pe Golgota, se pare, ne ajunge pe fiecare.

Dar, în construcție mai este de lucru. În primul rând a se evita verbele la gerunziu. Nu sunt nici poetice, nici muzicale. Unul-două cel mult, într-un poem așa mic, mai merge, dar tu ai multe: văzînd, abordând, sperand, arzând, făcând. Apoi va trebui să folosești și alte figuri de stil, să dăruiești tot ce e frumos metaforelor. Pentru a le îndulci sau a da gravitatea dorită, spaima, durerea, lumina sau plăcerea... Nu ajunge doar enunțul trăirii.

Sper să reușești!

Sofy

[Ionel Mony Constantin]

 Un alt semi eşec poetic, sărac în metafore şi figuri de stil!