Memorii

[Monica Pester]

 . . .De-i trece pe la poarta mea vreodată,

Să nu mai intri, ține drumul drept

Nu pot ca din icoana de-altădată,

Să nu mai știu pe cine să aștept.

În lungul unei vieți, acum trecute,

Am așezat hotare pentru mine, 

Și-n zilele și nopțile pierdute

Ofelia eram,  printre ruine.

Cu Dumnezeu făcut-am legământ

Să-mi dea ca strajă, desenate chipuri,

Știind că îmi voi duce în pământ

Clepsidrele ce nu mai au nisipuri.

Și voi păstra în suflet doar secretul

Unei comori venite din astral,

Când nu înțelegeam ce e regretul,

Mușcam senină, mărul ancestral.

Ca praful se depun acum istorii, 

Într-un caiet  cu filele nescrise

Și viețile ne trec, cum trec și norii,

Ținând la piept, iluzii-manuscrise.

[Monica Pester]

Ești neschimbată, Floare. 

Mulțumesc frumos .

[Monica Pester]

Așa este, Lisia , curge mult mai bine. Drept care ... 

Mulțumesc și iau aminte. Seară ușoară .

[Vasilisia Lazăr]

. . . Și de vei trece pe la poarta mea vreodată, / De-i trece pe la poarta mea vreodată

Nu, nu se poate, din icoana de-altădată, / Nu pot ca din icoana de-altădată

Într-o memorie cu filele nescrise / Într-un caiet cu filele nescrise

Monica, aceste trei versuri sar din ritm. Am dat și câte o variantă, dar tu știi mai bine.

Îmi place foarte mult: 

Cu Dumnezeu făcut-am legământ

Să-mi dea ca strajă, desenate chipuri,

Știind că îmi voi duce în pământ

Clepsidrele ce nu mai au nisipuri.

Naturalețe, nostalgie și, în același timp, acceptare și resemnare. Am citit cu drag!