cârmuitor de zerouri

[gina zaharia]

omul care trăiește pe acoperiș delirează

să-mi caut un alt continent zice

unde amiezile nu m-ar putea orbi

mai mult decât zarurile acelea izbite de pod

 

ar fi mai confortabil un cârmuitor de zerouri

un fel de păstor cocoșat de griji

care să ducă am(n)arul spre cremene

să-l învețe să rabde

în grote veritabile

 

un elefant se adapă din pumnul meu

îi simt respirația

inversăm rolurile am câteva deșerturi de trecut

îmi iau casa în spate și plec oare vinul ține de sete

e cam acru

un roi de albine mi se așază pe buze

[gina zaharia]

La o adică, suprarealismul e o fugă de real, nu?

Nimic mai adevărat, domnule Valerian! E ca o vacanță. Și câte destinații nu putem alege! Important este ca la întoarcere să știm să ne regăsim :)

Vă mulțumesc mult!

[gina zaharia]

Adevărat, Alexandru, dar așa dau nuanțe vieții. Altfel ar fi searbădă, nu? :)

Mulțumesc!

[gina zaharia]

Draga mea Sofy, deșertul poate avea doi pași ori mii de kilometri, atâta timp cât picătura aceea de apă nu poate fi înlocuită cu vin acru iar albinele cunosc zumzetul buzelor, înseamnă încredere, curaj... Cât despre elefant, avem oare de ce să ne temem?

Dar tu știi, așa sunt eu, mai cobor din când în când de pe acoperișul colibei mele :) Ce bine că ai stat de vorbă cu mine, acu' e amiază! :)

Mulțumesc, mulțumesc!

[Ana Ardeleanu]

Las semnul meu dde lectură şi apreciere, Gina!

[bolache alexandru]

Uneori, la înălțime unii pot delira...

[Sofia Sincă]

Cu simțul omenirii plină de frământări, chiar efemerități fiind. Fiecare își caută un punct de sprijin în deșertul numit viață sau poate detașarea rece.

Poemul este construit pe sensuri abstracte, dar aspirante la înțelegere, la pace, atâta timp cât un elefant se poate adăpa dintr-un pumn de apă sau albinele pot poposi pe buzele umane...

Inteligent, liric și filozofic.

Sofy