Careu de ași

[chindea maria elena]

 

spun încă „iată-mă” tuturor văzutelor

las gările să mi se scuture din plete când le vine timpul

lebedele fac un careu de ași

necunoscutul încă are tolba plină cu daruri

roata pământului învârte spițele vrerii pentru mine

pe acoperișul trăirii arde un ger compact  

cu măsură învăț să iubesc

țiglele găurite de ploaia acidă cu doruri

 

îmi vine tot mai greu printre atâția oameni de paie

să aprind candela respirației

nu mai vreau pasul să-mi calce pe umbră

 

vestală a unui zeu nenumit urc visele în carul mare

nu vreau să-mi fie luate ca suplimente

de îmbuibații planetei

gazetele se umplu cu știri despre licitații sângeroase

carnea nu mai înfundă gurile de tun

la tarabă negoțul devine suculent ca o friptură

întoarsă pe grătarul focului mocnit

 

cu icari de mâzgă balanța de plăți devine tot mai prolifică

 

soldații dezertori ai luminii pavează gropile comune

aerul geme translatând plămânii în criptă

legea iubirii nu iartă expatriații

de bună voia lăcomiei

mita cu sânge aprinde pădurile de vorbe uscate

în metastaze ațoase tribunele se prăbușesc

scorpionii înfig acul de beznă

în cei fără gură și lipsiții de vraja vederii

 

sub vitralii de aștrii lumea

își schimbă cochetă nevăzutele straie

ideilor viguroase și nude rănile cos beteală de stele polimorfe

tot mai greu îmi vine să urc scările spre ultimul etaj

să fac inima căuș pentru apa zilei

degetele pline de îngeri nu mai agață fantome

în amprente

izvorul uimirilor are ochiul aproape secat

doar sărbătorile mută cuburile gândului spre alt răsărit

mai proaspăt

 

să pot savura o secundă ciobită

șampania bucuriei umplu matca tăcerii până în buză

cu lava duhului dinainte de ape

 

virusat de amintiri

trupul își ia vacanță de-o viață

[Costel Zăgan]

Un poem plin de frumusețe și adevăr. Se poate? După cum se vede, se poate cu brio!

[bolache alexandru]

Un poem profund în care metaforele cad ca o ploaie necontenită: degetele pline de îngeri nu mai agață fantome/ soldații dezertori ai luminii pavează gropile comune/ Mi-a plăcut mult!

[Monica Pester]

Și chiar dacă aș avea experiența commentu-lui unui text, să spunem suprarealist, tot n-aș putea decât să descifrez  sensul mesajului atat de evident. 

În cuvinte simple, întoarcerea la viață după o însemnată traumă, somatica și evident iradiată psiho-emoțional.

Lumea pe care o găsești după așa o trezire laborioasă, sacrificantă, pare cu totul diferită. Rece, rea, sobră, poate inumană. 

Dar și ochii cu care o privim sunt alții. 

Vibrația ne este alta și ... nu mai rezonăm.

Minunat, dnă Maria Chindea !

[petrut dan]

Un poem complex  din care mi-a plăcut în special sintagma ''pădurile de vorbe uscate'' mi se pare foarte reușită și sugestivă în același timp, o lectură ce pretinde timp și cunoștințe, dar incitantă prin acțiunea verbelor și bogăția metaforelor, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

tot mai greu îmi vine să urc scările spre ultimul etaj

să fac inima căuș pentru apa zilei

...

doar sărbătorile mută cuburile gândului spre alt răsărit

mai proaspăt

Așadar, e bine că mai există sărbători. Original și complex lirism, Gerra. Bine că te citesc de peste zece ani și m-am obișnuit să-l descifrez. 

Sărbători luminoase, draga mea! E timpul când trebuie să muți cuburile gândului spre un răsărit mai proaspăt.

[Mihai Katin]

un poem  al   sentintelor  ontologice, chiar  de la  inceput  metafora  explodeaza  si   incita   de parca cititorul   ar  avea  in spate  o  expozitie  Dali   la  care  din  cand in cand  mai  trage  cu   ochiul.

Este  un  mod  de a simti  in  care  inevitabil spiritul   se instraineaza:

îmi vine tot mai greu printre atâția oameni de paie

să aprind candela respirației

nu mai vreau pasul să-mi calce pe umbră

Se traieste  o   minima  moralia  a  relatiilor  interumane:

legea iubirii nu iartă expatriații

de bună voia lăcomiei

mita cu sânge aprinde pădurile de vorbe uscate

în metastaze ațoase tribunele se prăbușesc

Mai   este  ceva  la  care  sa speram ,mai  sunt  sarbatori,mai   cantam,mai  ne  bucuram,poate da,doar  modul   este  sever,este suprarealist:

să pot savura o secundă ciobită

șampania bucuriei umplu matca tăcerii până în buză

cu lava duhului dinainte de ape

...in rest...numai   de bine!