ca o sârmă

[Mitică Horlaci]

aud cuvântul cum mă bântuie

pe cărările săpate în palmele mamei

azi fumez clipele prin plămănii tăi

sănătos verbul îmi zgârie pielea albită

nu mă dusmăni acceptându-mi iluzia

am lumea sub piciorul drept

si privirea ca o sârmă ghimpată

[Mitică Horlaci]

Alese mulțumiri, Sofia!

[Valeria Merca]

Am citit poezia și mi-am rezervat plăcerea de a reveni asupra ei. Da! O reușită. Îmi place filosofia care își face loc  în text.

Am citit cu plăcere.

[Mihaela Suciu]

Se spune că: ,,Cerșetorul care nu spune o poveste nu primește nici o lăscaie", la fel și creația, cea care nu transmite nu primește comentariile mele. :))

Aici, eu văd o metaforă a ,,foii de hârtie" asupra căreia se apleacă cititorul sau autorul, iar ea își destăinuie atuurile. 

,,azi fumez clipele prin plămânii tăi", cred că se referă la celuloza din care e făcută, mai multă hârtie - mai puțini copaci și implicit mai puțin oxigen pentru plămânii oamenilor. 

,,nu mă dușmăni acceptându-mi iluzia 
am lumea sub piciorul drept 
și privirea ca o sârmă ghimpată" - o pagină bine scrisă are lumea sub dominația ei, iar noi rămânem înlănțuiți sub privirea ei, într-o iluzie din care n-am mai dori să plecăm. E și cazul de față. Frumos! 

PS: vezi puțin diacriticele.

[Sofia Sincă]

Frumos, de excepție! Se simte din plin senzația de urmă trasă a sârmei, de cuvântul mamei, moștenit. Însă și urma disperată de suferință sufletească, plină de nerv, a eului poetic care nu poate uza de tot ce dorește deși se crede stăpânitorul lumii, cu o putere enormă a conștiinței... Rămâne privirea închistată în lipsa de speranță.

Un poem mic dar atât de consistent, alcătuit pe simboluri introduse în mister, închistat atât cât e cazul.

Felicitări!

Sofi