Că nicăieri,
în mine, nu am loc…
Pădurea asta parcă
a fost să fie ieri,
iar lupii, ca și cerbii,
demult pe cărți de joc
sunt scriși cu firul ierbii.
Râuri s-au dus,
dar nu s-au mai ajuns
din urmă
către tărâmul nepătruns,
și numai inima se-aude
bătându-i toamnei nucii.
Printre brândușe,
pe frunze ude
străluce semnul crucii,
când inima se-aude
bătându-i nopții nucii.
Rotund soroc e ceasul,
când orice lucru,
lăuntric, ne arată
rodirea lui de foc,
cum luminează ochiul
și chileriul.
Prin noapte se lărgește nicăieriul.
Când ai singurătăți,
ce una alteia-i e cuib,
și-n loc de flăcări,
tăcerile – cenușă,
de ce întrebi
la mine de mai este loc?,
răspuns-a Magdalenei,
firesc ca violetul,
o brândușă.
Adaugă un comentariu
Ce mult vă apreciez sugestiile! Mulțumesc, domnule da Coza!
Fără virgulă după lucru, ori adăugați virgulă după lăuntric. Fără virgulă după semnul întrebării.
Brândușă = floare de brumă, prin această cheie am citit poezia. Oricum e destul de ezoterică.
da Coza
Mulțumesc, doamna Merca, pentru onoarea lecturii!
Drag popasul!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE