Bunul meu era o floare

[Elena Şerban]

Bunul meu era o floare

avea cal şi-o vacă mare

şi un ochi de sticlă-avea

şi prin el lumea iubea

vedea-ntregul univers

sărbătoare-n care-a mers

cu grădina de zambile

să mă cumpere pe mine

 

Îi plăcea să mulgă vaca

îl iubea şi ea roşcata

o blajină cu ochi mari

şi cu ugerele tari

nu lovea-n găleata ei

dădea laptele cât trei

şi-nc-o cană mare lată

pentru-a bunului nepoată

 

Într-o zi de la păscut

se-ntorceau şi m-a durut

vaca noastră a-nghiţit

din copac un polonic

nu ştiu la ce-i trebuia

poate că fier nu avea

dar ştiu că bunicul meu

îl ţinea pe Dumnezeu

cu o mână şi cu alta

'l-nghiţea pe tot roşcata

îl primea în burta mare

şi parcă n-avea scăpare

eu priveam înspăimântată

dar ştiam că-n lumea toată

nu e bun mai bun ca el

care-a fost şi la răzbel

şi când s-a întors viteaz

a crezut că nu e treaz

cineva i-a luat pământu'

şi-a rămas tăcut ca sfântu'

 

Multe a-ndurat de-atunci

a pierdut şi vreo trei prunci

dar acum a scos din vacă

polonicul şi-o bărdacă

ce s-a veselit roşcata

îl pupa ca apucata

şi râdea şi-apoi a dat

lapte pentru-ntregul sat

tii Lenuţo ce minune

că nici grai nu ai a spune

 

Într-o zi când s-au ivit

ghioceii pe pământ

mi-a adus un bucheţel

cu o lacrimă în el

m-a rugat când voi fi mare

şi el dus prin cer călare

să nu uit să îi dau flori

mai ales de sărbători

şi când murmură-n grădină

muguraşii de lumină

eu adun în poezie

bucheţele să-ţi dau ţie

ghiocei şi lăcrămioare

cu trei picături de soare

clopoţei zambile-albastre

cum sunt sufletele noastre

cupe de lalele pline

de candoare pentru tine

eu primesc în dar iubirea

şi-mi surâde cu-amintirea

bunul meu plecat călare

 

Bunul meu era o floare

 

 

[Elena Şerban]

Dacă ar fi venit doamna cu coasa înainte să pot scrie această închinăciune bunului meu drag i-aş fi dat un brânci pentru ca să mai câştig timpul necesar, la fel va fi pentru buna. Dacă m-aţi fi şters de pe planetă pentru stângăcii nici că-mi provoca vreun deranj atâta vreme cât am obţinut după mulţi, mulţi ani detaşarea să comnunic acestea. A fost un bocet şi o bucurie în acelaşi timp.

Domnul Mony sunt încântată că aţi văzut aici exact ce am dorit să transmit. O voi şlefui, desigur, după ce voi reuşi detaşarea de momentul concepţiei. Cât despre parodie, am gustat puţin amărui şi puţin acrişor întrebându-mă, dar nu-i bai, până la urmă fiecare comunică ceea ce este şi trebuie să ne bucurăm că avem acest prilej.

Doamna Ana, nu am intenţia de a face volume şi mai ales pentru copii. Scrierile sunt ceea ce vor cititorii să fie. Vă respect viziunea. Tot ce iubesc este să-mi aştern simţămintele şi să le aduc aici pentru a afla cum o fac. Poezia invocată de domnia voastră e departe de încărcătura emoţională pusă de mine aici. Nicio secundă nu am avut intenţia să adaug ironie, exclus. Chiar dacă mă veţi acuza că explicitez simt totuşi nevoia să o fac: bunul meu şi-a pierdut ochiul în răzbel şi asta mi-a marcat copilăria, nu îmi desprindeam privirea de sticlosul acela, mă fascina şi îmi imaginam cum vede el lumea pe acolo. Vaca era fabulos de mare pentru eu eram infinit de mică, mi se spunea sfânta vineri fiindcă nu mâncam nimic şi nu prea creşteam, până într-o zi... :)

Doamna Sofy vă respect părerea. Există nevoia infinită de inocenţă, de basme şi amintiri, nu pot schimba nimic. Mulţumesc!

Doamna Iris si eu ador asta

cu grădina de zambile

să mă cumpere pe mine

Mulţumesc foarte mult pentru rezonare!

Domnul Da Coza voi mai şlefui pe ici, pe colea dar sufletul nu-l pot schimba, am scris pentru adulţii care nu-şi pot lepăda inocenţa!

Doamna Lisia aţi ales varianta care mă bucură enorm şi aveţi mare dreptate în ce priveşte încordarea. Vă mulţumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Nu prea știu ce să zic... M-am hotărât: Mi-a plăcut. :)

Are în ea o inocență aparte. Apoi și unii dintre poeții noștri renumiți au scris ceva mai lejer la un moment dat. Parcă prea ne încordăm, prea ne încrâncenăm să scriem numai serios. :)

Poezia lasă cititorului o undă de tristețe...

[Ion Lazăr da Coza]

cu grădina de zambile glicine

să mă cumpere pe mine

Dacă ai scris astă poezie pentru oameni mari - e prea puerilă. Dacă ai scris-o pentru copii - are muuuuuuulte stângăcii!

Ori așa, ori altfel, trebuie refăcută.

da Coza

[Sofia Sincă]

Eu sunt de părerea Anei. Pentru o joacă merge... însă nu pentru a se pune preţ liric pe ea. De fapt este o poezie populară cu autor... Inocentă, umoristică, puţin romantică... amintire despre bunici, exagerări ca în basmele populare.

Şi cam atât!

Sofy

[Ionel Mony Constantin]

 O sugestie la versul următor:

şi-nc-o cană mare lată-şi-nc-o cană înflorată, eventual şi-o ulcică înflorată

[Ionel Mony Constantin]

Apropo de coment:

dar mă-ntreb c-o întrebare - corect ar fi dar îmi/vă pun o întrebare

Referitor la poezie, mie chiar îmi place. Nu ştiu cum să spun, chiar dacă poezia are unele stângăcii are acel ceva care atrage, prin puritate şi gingăşie. Pt. că tot vb. autoarea de suflet, eu citind am vizualizat prin versurile domniei sale, copilul de odinioară care îşi exprimă într-un limbaj specific inocenţei vârstei toată dragostea din sufleţelul său mic de altădată pentru bunul său plecat călare. Sunt curios să văd şi alte opinii dar mie sincer mi-a plăcut. Profit de ocazie să o rog pe autoare să nu mai fie supărată,nu este nici prima , nici singura pe care o parodiez sau o voi parodia.

[Elena Şerban]

aştept cu nerăbdare

o replică a la Mony

care este un om mare

şi vestit la prozodii

dar mă-ntreb c-o întrebare

sufletul pe un' i-o fi