Bestia

[Dulmin Aurel]

    

Bestia din mine își cere dreptul.

E timpul să o hrănesc.

Cobor în adâncul trecutului meu, și caut.

O amintire, ceva.

Ceva pe placul ei.

Știu ce vrea.

O vrea pe ea,

vrea și ultima și cea mai frumoasă amintire.

O vrea pe ea și mi-o răpește.

O mestecă nepăsător.

Am cedat

și am lăsat-o să o ia.

Privesc cum se pierde

în trupul întunecat al fiarei.

A dispărut.

S-a dizolvat.

Ultima mea amintire a fost digerată de bestie,

de întunericul din ea.

Da!

Ea este frica,

este cancerul,

moartea ultimelor mele amintiri.

Ea este bestia.

Stau și privesc mormintele amintirilor mele,

absent la tot ce se întâmplă în jurul meu și...

Încă mă plimb prin cimitirul creațiilor mele bolnave

și te caut.

Da, te caut în niciunde.

Te caut printre măruntaiele unei bestii,

măruntaiele unei fiare muribunde.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem tulburător, în care lupta interioară capătă forme crude și directe. Imaginea „bestiei” devine simbol al fricii și al pierderii de sine, iar discursul sincer amplifică dramatismul. Finalul lasă o senzație apăsătoare, de rătăcire în propriul întuneric. Aici e durere brută, fără mască. Și eu am citit cu înfrigurare. 

După titlu, trebuie puncte de suspensie, deoarece acesta se regăsește în primul vers.

[Grig Salvan]

Bestia, Demonul ce ne devoră din interior, o viziune fantastică, dar atât de dramatică și relevantă pentru lupta ce se dă în noi. Pare un scenariu de film și poate că un cineast de talent ar putea scoate un scurt-metraj impresionant din această succesiune de cadre.

[Dulmin Aurel]

  Da! Îmi place cum sună „cu crucea în spate” stau și privesc mormintele...

[Maria Mitea]

 ” 

Bestia din mine își cere dreptul.

E timpul să o hrănesc.

Cobor în adâncul trecutului meu, și caut.

O amintire, ceva.

Ceva pe placul ei.

Știu ce vrea.” 

Bestia, - un film întreg.

Îmi place mult cum sună acest scenariu condensat în vaporii sângelui ce se mai frământă,   ” mă plimb prin cimitirul creațiilor ”

aș fi scris,  cu crucea în spate  ”Stau și privesc mormintele amintirilor mele,”  -

…da ce sunt și mormintele  când totul e cu putință,  și raiul și iadul, și libertatea de a fi tu însuți,  de a iubi, a crede, de fapt în viața asta trăim ce va rămâne și în veșnicie, So, mai bine ne reglăm cu ia conturile  aici, în  ”Ultima mea amintire”   … ce e aici, e și acolo … iar singura moarte adevărată este ruptura sufletului de Dumnezeu, iar Dumnezeu e iubirea căutată ca  un prunc .... iar aici sufletul poetului încă mai e martor  la „moartea ultimelor mele amintiri” … 

”O vrea pe ea și mi-o răpește.” - 

 ”te caut în niciunde.

Te caut printre măruntaiele unei bestii,

măruntaiele unei fiare muribunde.” - până și Bestia e mai muribundă .... ai încheiat Glorios ...:) 

[Ada Nemescu]

Explicit  acest abandon părții întunecate a sinelui.

Să nu uităm - n-ar exista umbre dacă lumină n-ar fi....

Am citit cu înfrigurare,  aDa