Balerina

[carmen popescu]

Balerina este cioplită cu sufletul plin
Dansează după muzică impusă de condescendenți

Entitatea care are darul văzului nu mai poate orbi
Cubul de gheață din paharul umed
trezește în lumea rătăciților 
simțurile
Terapia pentru viață se termină
când se scrie începutul
Lichidul în care plutește viziunea creierului
este un eșec incolor inodor insipid
Trebuie să te arunci de pe un catafalc al absurdului
ca timpul să-ți incinereze obsesiile
altfel
boala înoată odată cu tine în lichidul amniotic
și te șterge la ochi
când zici că nu mai ai ce împărți cu ceilalți 
Din formol
degete adormite în infirmitatea lor 
țipă viitorului că este suficientă o întrupare în cobai
Nu-mi fura copilăria bolnavă Nu glumi cu amnezia mea 
De atunci sunt muribundă
dar vreau să joc table
cu bătrânețea încercănată de atâta veghe
Nu mă omorî Nu mă omorî Nu Nu N-auzi
Nu vreau să părăsesc infernul
Doar infernalitatea viziunilor
Prea multe pentru o viață Prea multă viață pentru un singur țel
Și vieți pentru diversitatea unei evoluții

Balerina se agită cu mâinile înghețate
pe catafalcul ei de scrum
ținând ritmul unor note neterminate

 

[Valeria Merca]

Superb, răvășitor, Carmen! 

[Sofia Sincă]

Între lumină și întuneric viziunea cutremurată de simţirea eului poetic. Stare comandată de undeva de sus, catharsis ce răbufneşte printr-o respiraţie adâncă a șuvoaielor comparate. Infernul - starea de trecere de la alb la negru, stare ce se joacă cu dezideratele universului.

Metafore răsunătoare scoase din cămările spiritului deschide lumea cuvântului şi al stărilor poetice vaste... enorme.

Magnific!

Sofi

[carmen popescu]

Vă iubesc, dragele mele!

[Denisa Curea-Popa]

Mâinile înghețate poartă-n ele viață de atâta veghe și le împarți sărutări mulțumind c-ai primit paharul trezirii.

Te cuprind, Carmen! 

[Vasilisia Lazăr]

Ce poezie puternică, Doamne! Ce trăiri! Carmen, ești fenomenală!