Balada capului de zimbru

[Dumitru Ichim]

Demult peste ape

și-al mărilor șapte,

nescrisă pe hartă,

spre miaza de noapte,

 

acolo-i fântâna

din vrăjile ceții,

de bei - nemurirea

va fi tinereții!

 

Demult este drumul,

departelui parte,

ca tânăr de-a pururi

să fii fără moarte.

 

Cu iarba-de-fiare,

descântec de cimbru,

păzit e izvorul

de-al munților zimbru,

 

o namilă-n stâncă

și coarne de aur,

nimic nu-i scăpase,

nici zmei, nici balaur,

 

să-i treacă de vamă

spre furt de fântână,

de-a pururea tânăr

în os să rămână.

 

Veniră vitejii

cu suliți și goarne,

dar prin colb și-au pierdut

armurile-n coarne.

 

Că nu-i cu putință

ființei deșarte

să bea din fântâna

cea fără de moarte.

 

***

Prințesei Izvana

din zări de-anatolii,

prinți, regi și-mpărații

trimisu-i-au solii

 

ca mâna să-i ceară,

regină să fie,

dar ea tuturora:

''Vreau apa-cea-vie!''

 

Mai mândră ca luna

când iese din apă,

era ca lumina

când dorului scapă.

 

A nuștiului scrisul

oprise sprânceana,

că nu avea seamăn

domnița Izvana.

 

Răpire-n cuvinte

nestrânse cu stupul,

ca puiul panterei

sub văl avea trupul.

 

Din colțuri de lume -

prinți mândri, tot felul!

Dar ea apa-vie

cerea cu inelul.

 

Se-ntoarseră solii

cu visele sparte,

că n-a fost sub ceruri

un prinț fără moarte,

 

și mai ales, tânăr

să-și aibă poiana -

inel fără toamnă! ,

cum cere Izvana.

 

Chiar Laur miresei,

oricât de râvnită,

știa că de fiară

fântâna-i păzită,

 

că n-a fost sub umbră

un om să se-ntoarne,

ce steaua văzuse

la zimbru-ntre coarne,

 

cumplit ca stihia,

înalt cât un munte,

copite de aur

și crai-nou pe frunte.

 

Domnița Izvana,

de neam trapezuntă,

trimise iar vorbă

că-i gata de nuntă,

 

să aibă-și dorise

pe prințul ei Laur,

cu apa și capul

cu coarne de aur,

 

să vină să-i ceară

a inimii mână,

cu steaua vieții

răsfrântă-n fântână.

 

***

De luptă spun munții

c-al zimbrilor taur

o lună luptase

să-nfrângă pe Laur,

 

da-n cele din urmă

pierdu-n bătălie

și fruntea și steaua

și apa-cea-vie.

 

Prinț Laur i-aduce

Izvanei, ca-n stemă,

capul de zimbru,

inel, diademă,

 

iar cronica veche

nici astăzi nu scrie,

că vinul de nuntă

le-a fost apa-vie.

[Dumitru Ichim]

O analiză literară de care ar fi fericit și cel mai pretențios poet.  Sărut mâna, Ana!

[Dumitru Ichim]

Domna Sincă, mă simt uluit de elogioasele dvs. cuvinte. Mulțumesc, din suflet!

[Dumitru Ichim]

Ce primire, Anca! Admirabil comentariu prin prinderea esențelor!

[Dumitru Ichim]

Je suis tres heureux, madame Marinoff! Merci bien!

[Dumitru Ichim]

Încântat, de aprecieri. Mulțumesc, domnule da Coza!

[Ion Lazăr da Coza]

Subiectul, vechi de când umanitatea (vezi Epopeea lui Ghilgameș), încastrat cu motive din basmele românești, într-o versificație lejeră, constituie totuși o bucurie pentru cititor.

da Coza

[Anca Tanase]

Riga Laur is back! Bucurie! Si ne-aduce "ca-n stema", apa-vie a neasemuitelor balade... niciun taur nu-l poate infrange pe poetul lui Laur si-al Izvanei... poetul e pastratorul fruntii, al stelei si-al apei celei vii... apa din Apa...

[Sofia Sincă]

Superb! Magnific! Tulburător!

Un mixaj de poveste între prințese anatolice și puterea zimbrului trăit pe plaiuri românești. Capul de zimbru, puterea medievală a ținuturilor Moldovei în rolul principal, pecetea și simbolul vitejiei.

Poema - înalţă un cântec divin și euforie pentru cititori.

Plecăciune maiestre!

Sofy