Atinge-mi clipa eternităţii
O busolă de aur ne-arată nevăzutul,
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!
- Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
Cercurile ascund taina vieţii,
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe...
În templul liniştii, un cântec de iubire,
misterul inimii,
Pe drumul mătăsii, mii de fiori,
rotindu-se-n spirală, din centru,
prin timp,
către cercurile vieţii, în fiinţă.
Scântei, din pulberi de stele, aprind
nebănuite emoţii
şi-o poartă se deschide
către cerul, încă, nedeschis.
În oceanul de întrebări,
un singur răspuns, o singură respiraţie,
o cheie, un cod cu litere de foc,
o geometrie sacră, un univers unit
cu-atâtea universuri lăuntrice.
Aşa începe totul, un zbucium,
furtuna dinaintea liniştii cerului
şi-a valurilor,
fluxul şi refluxul,
trăiri până se-armonizează,
ferestre spre lumina celor o mie de sori,
intrând, apoi, în pacea interioară, spre infinit.
Aşa se nasc creaţiile, picurând emoţie,
- o clipă unică -
Un joc e totul, un joc e viaţa!
Jocul este baza creaţiei. Nebănuite stări
ascund oamenii când atingerea
este acolo unde sufletul cântă de bucurie,
clipa conştientă a întregirii luminii.
Păşind pe Calea Luminii,
universul ne balansează multe fire,
- Vino, iubitule, să împletim povestea noastră!
Astăzi este apogeul simţirilor tale,
îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!
Lacrimile de hoya tremură când
respiraţia mea le-atinge, - un spectacol -
Ţi-e teamă să urci, ţi-e teamă să cobori,
Împărtăşim clipe de iubire,
tremuri ca şi lacrima de hoya,
- dulce moment -
Până la ultima picătură savurezi extazul,
respiraţia mea te epuizează,
Când căldura te invadează
se deschide lacrima...
Ne arătăm sufletul,
fără să fugim, fără să ne-ascundem,
şi un miracol se-ntâmplă
prin puterea credinţei,
- unirea cerului cu pământul,
călătoria vieţii în interiorul inimilor
când iubirea se întoarce -
Frunctele sunt cu sâmbure şi dulceaţă,
dar trebuie să muşti din învelişul lor exterior,
pentru-a ajunge la ele.
Îţi place să atingi stelele,
şi-ţi place să revii pe pământ.
Ce mult contează clipa, iubito!
Închid ochii, intens simţim vibraţia crescută
în bucuria propriei fiinţe.
În palme ţi-am prins sufletul,
eu asta am simţit cu tine.
- Eşti o cascadă, incredibilă stare,
întinse emoţii. Te iubesc foarte adânc.
Cine-mi poate explica asta?
Lumina vieţii mele, pe tine te căutam!
Ascultă cum curge muzica astrală
şi şoapta lăuntrică, spre adevărul din noi,
- izvor de apa vie -
Sigilii desfăcute de soarele înălţat din inimi!
Atingem ceruri.
Cu forţa a mii de voci ne cântăm iubirea,
Suntem peste tot şi niciunde,
mereu noi paşi şi trepte vor fi în toate...
Adaugă un comentariu
Da, Gerra, suntem scantei de lumina!
Cu drag si multumiri, Irina
Gina, te simt langa mine, in aceasta incursiune prin care atingem cerurile!
Cu drag si multumiri, Irina
Multumesc, Gabriela, pentru impresiile alese si aprecieri.
Cu drag, Irina
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=K6lDKh...
Multumesc, da Coza, pentru lectura si impresii.
Cu pretuire, Irina
Lisia, multumesc pentru trecere si gandurile lasate.
Cu drag, te imbratisez!
Multumesc, Ioana, pentru vizita si semnul de lectura.
Cu drag!
Multumesc, Sofy, pentru lectura si impresiile calde aduse.
Cu pretuire, Irina
Suntem ceea ce suntem, părţi şi întreg deopotrivă, oglindiri ale Creatorului, noi înşine co-creatori ai tainei de-a fii în manifestare! Frumos Lucia! Drag, Gerra
îţi simt setea, iubito,
Pătrundem într-un nou câmp
şi-al lui vârtej. O scară este acolo,
treptele sunt din flori,
Când soarele pătrunde piatra,
acolo stă poemul!
am urcat treptele din flori odată cu tine, Irina, orice muritor se simte atras de farmecul versurilor tale
ești peste tot și ce bine zugrăvești asta:)
Sublim !Structurarea energetică a universului , inclusiv interior , viața ca flux de energie orientat de iubire sunt ideile în jurul carora ai țesut metafore copleșitoare . Cât privește ideea finalizării existenței noastre pământene într-o informație este fascinantă! Toată admirația!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE