În colţuri de stele îmi prind fericirea

                                    şi-o las să-nflorească pe umărul lunii,

                                    corăbii de astre-şi ascund strălucirea,

                                    când timpul le lasă în poarta genunii.

 

 

                                    Cuprind cu privirea cortina nocturnă

                                    deschisă pe scena actorilor aştri,

                                    aştept, răbdătoare, ca-n magica urnă

                                    din palmă, să-mi cadă luceferi sihaştri.

 

 

                                    Iar sufletul meu îşi deznoadă frânghia

                                    cu care-l legasem de trupul de lut

                                    şi zboară spre stele, departe de glia

                                    ce-n chingă vicleană, de fier, l-a ţinut.

 

 

                                    Cu lună, luceferi şi sori laolaltă

                                    dansează, azi, sufletu-mi - arc peste vreme -

                                    în valsul celest prin genune tresaltă,

                                    se bucură...Cerul va ninge devreme.

 

                                                                                                            13-14 iunie 2012

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 30, 2012 la 6:25pm

daca ti-a placut, bucuria mea este cu atat mai mare... Multumesc, Angelina!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 30, 2012 la 1:05pm

Cu lună, luceferi şi sori laolaltă

dansează, azi, sufletu-mi - arc peste vreme -

în valsul celest prin genune tresaltă

şi-aşteaptă ca Cerul să ningă devreme.

Tare mi-a placut!

Felicitări!

Angelina

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 30, 2012 la 9:22am

multumesc de popas, Nutzu!

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 30, 2012 la 8:08am

multumesc, Lisia!

in computerul meu ambele cratime sunt la fel de lungi (asa mi se pare! ori, poate, nu vad bine!!!) 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 30, 2012 la 1:06am

Foarte frumos!

 

Bombonica, liniuţa de unire (cratima) e mai mică decât cea dintre substantiv şi apoziţie (vezi versul al doilea de la ultima strofă).

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 29, 2012 la 10:43pm

Multumesc, Elena, ca ai gasit un strop de timp si ai poposit aici...doar stii ca parerea ta conteaza mult pentru mine!

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe August 29, 2012 la 10:39pm

Bombonica, frumos "Arc peste vreme..." ai construit  într-o prozodie perfectă! Felicitări!!!

Cu preţuire,

Elena

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 29, 2012 la 10:37pm

Bonnie, tu știi că poezia ta e buchet de maci în câmpul timpului meu, însă uneori îi admir și îi îmbrățișez de departe dar ecoul lor lasă amprente dragi...

Te îmbrățișez, cu mare drag!

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 29, 2012 la 10:29pm

ma bucur, Gina, sa te mai vad si pe umila-mi pagina, lasandu-mi in dar "stele de suflet"!

Comentariu publicat de Bonnie Mihali pe August 29, 2012 la 10:28pm

multumesc din suflet, domnule Mony!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Minte-mă... a utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena
ieri
Mick Lorem a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doarme sărutul pe buze a utilizatorului Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
ieri
Mick Lorem a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Varianta Timp a utilizatorului Monica Pester
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Doarme sărutul pe buze a lui Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Varianta Timp a lui Monica Pester
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Duminicală (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
Postare de log efectuată de Mick Lorem
ieri
Utilizatorului Glodeanu Ramona-Elena îi place postarea pe blog Minte-mă... a lui Glodeanu Ramona-Elena
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Minte-mă... a lui Glodeanu Ramona-Elena
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog gerul cel zurliu a utilizatorului Stanescu Valentin
ieri
Mick Lorem a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mușcând din visul țării a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apus în Sahara a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Mușcând din visul țării a lui gabriel cristea
ieri
Mick Lorem a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Așteptare a utilizatorului Ana-Maria Butuza
ieri
Utilizatorului Mick Lorem îi place postarea pe blog Așteptare a lui Ana-Maria Butuza
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor