Amurg și răsărit

[Munteanu Manuela]

Iubite, spune-i vieții
să-și dărâme hotarele!
Prinde aripi și vino grabnic spre
povestea viselor nostre!
Zăbovește timp de un amurg
pe genele mele, țesute din brâie de vară
și adapă-te de-acolo...
din înaltul trupului meu,
cu roua ochilor
ce clocotesc de dorință!
Simte, cu plăcerea unei sărbători,
văile pielii mele însorite
și luncile ei albe și pline,
ce te-ar încinge cu potecile,
dacă ai vrea ca inima să-ți șuiere -
vânt liber prin toate ungherele mele.
Soarbe cu ochii închiși
vinul albastru stors din
ciorchini pietroși și
lasă să-ți rămână o picătură
pe buze, ca zâmbet.
Să-ți tălmăcesc pe înțeles aventura?
Ți-aș fi geamăt al brațelor tale înfocate,
cădere a ierbii sub coasă,
într-un răsărit în care ai striga:
- Simt miros proaspăt de fân!

[Munteanu Manuela]

Mă bucură tare aprecierea dumneavoastră,  doamnă Vasilisia! Vă mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

O frumoasă poezie de dragoste. Felicitări, Manuela!

[Munteanu Manuela]

Mulțumesc din nou, domnule Ghiță!

[Munteanu Manuela]

Rezonezi cu resorturile mele poetice, Augusta și îți mulțumesc pentru aceasta!

[Chris]

frumos, mi-a placut mult imaginea de final...

[Munteanu Manuela]

Doamnă Floare,  vă mulțumesc mult! Am vrut să intru pe teritoriul poeziei erotice printr-o abordare candidă, dar și asumată. Cât mi-o fi reușit...nu știu. Mă bucur că v-a plăcut!

[Floare Arbore]

interesantă abordare a iubirii lirice, a romantismului abstract, sincere felicitări dragă Manuela.