Timpul m-a prins sălbatic în brațe,
dezbrăcându-mi haina sufletului,
iubindu-mă în umbra gândului tău...
alb.
Timpul m-a prins sălbatic în brațe,
aruncându-mă-n infinitul tău,
în surdina întunericului...
alb.
Sfârșitul timpului m-a prins în brațe,
când pianul suna armonios,
focul m-a contopit cu trupul tău...
alb.
Adaugă un comentariu
Te-am auzit recitând acest poem la cenaclu, cu o voce mică, suavă, intensă totuși.
Candoare, puritate...alb!
Deocamdată confirm că am citit această postare. Aștept altele.
Drag.
da Coza
Mulțumesc!
Interesant!
Timpul cu trecerea lui ireversibilă complotează împotrivia intenţiilor, însă cu puţină vigilenţă şi culoare albă, ce exprimă linişte, candoare, puritate, poate fi învins. Rătăceşte sordid, dar se implică în dorinţa optimistă. Albul învinge.
Un poem cu baza antitetică - albul împotriva timpului, în care primul iese învingător.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Frumos veșmânt lirc pus unei stări!
Mulțumesc mult!
Simfonia albului în îmbrățișarea iubirii... Și cum se înălța prin vocea ta caldă, când recitai, la cenaclu! Admir zborul tău pe cerul literaturii! Tot mai sus, draga mea! Ai aripi!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE