Acordul

[Corneliu Neagu]

 

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare

sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,

îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare

care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă

se zbat fără speranță, pe albul secundar,

când orele barbare, pe-o margine credulă,

încearcă să dezlege înscrisul legendar.

De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,

prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,

nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute

pe opisul legendei cu pagini nefirești.

Dar noi voiam desigur să fi avut acordul

măcar într-o poveste marcată pe contur

cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul

unde lăsam regrete, să plângă prematur.

Poate-ai crezut că ele, trezite pe tăcute,

vor readuce-n cuget un simplu dezacord

din margini de legendă, rămasă pe redute,

când vara-ntârziată trecea peste fiord.

Dar nu-i așa, iubito, acordul existase –

în clipele eterne noi doi l-am conceput,

să ducă peste vreme însemnele rămase

pe umbra neuitării din visul convolut.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, Grig! Ca întotdeauna comentariul tău mă învăluie ca un balsam binefăcător! Faci parte din categoria cititorilor cei mai avizați ai poeziilor mele expresionist-onirice, pe care le înțelegi și le apreciezi la adevărata lor valoare. Gânduri alese din partea mea!

[Grig Salvan]

Citit și recitit de câteva ori acest „acord” sufletesc la fel ca un acord armonic muzical, versuri de o deosebită frumusețe și candoare, de caldă melancolie și copleșitoare nostalgie. O lectură minunată și adecvată pentru acest sfârșit liniștit de săptămână.

[Corneliu Neagu]

Comentariu publicat de Corneliu Neagu chiar acumŞtergere comentariu

Denisa, mulțumiri alese cu prietenie pentru popas, lectură și comentariu. Cât despre senzația de poem neterminat, vreau să spun că întotdeauna mă bântuie și pe mine și chiar aș dori să merg mai departe, însă, gândindu-mă la stăpânul cititor, mă opresc, de obicei, la șase strofe convenționale,ceea ce pentru mine înseamnă rezonabil....

[Denisa Curea-Popa]

Poemul îmi dă senzația unei povești neterminate, rămasă suspendată între trecut și prezent.

Am citit cu deosebită plăcere! 

Prețuire!